Prezentarea regiunii
Maramureș
Poziția geografică:
Nord-Vest
Maramureșul este o regiune geografică, alcătuită din Depresiunea Maramureșului din România și estul regiunii Transcarpatia din Ucraina (raioanele Rahău, Slatina, Teceu, Hust). Odată cu organizarea administrativă a României pe regiuni (1947-1968), denumirea de Maramureș a fost extinsă în România și asupra Țării Chioarului (Baia Mare), Țării Lăpușului, Țării Oașului și Țării Sătmarului. Capitala istorică Sighet (astăzi Sighetu Marmației) a fost înlocuită cu orașul Baia Mare. În prezent partea românească a zonei Maramureș e parte din Județul Maramureș
Poziția geografică Maramureș
Țara Maramureșului este una dintre cele mai întinse depresiuni ale lanțului Carpatic, acoperind o suprafață de circa 10.000 km² între munții Oaș, Gutâi, Țibleș, Rodnei și Maramureșului (cunoscuți și cu numele de Carpații Păduroși). Ea este împărțită în două zone de o ramificție muntoasă în bazinul superior al râului Tisa: partea sudică aparține României, iar cea nordică Ucrainei. În partea românească Tisa are patru afluenți: râurile Iza, Vișeu, Cosău și Mara. Masivii muntoși care înconjoară zona ating înălțimi de până la 2000 m, iar de la 1500 m în sus își fac apariția pășunile alpine; munții, care chiar și în zilele noastre ocupă mai mult de jumătate din suprafața regiunii, sunt acoperiți de păduri de stejar, fag și molid. Lemnul omniprezent și-a lăsat amprenta aproape peste tot, pornind de la arhitectura tradițională a caselor și bisericilor, până la vestitele porți și instrumente de gospodărie.
Scurt istoric al Maramureșului Maramureș
Numele de "Țară a Maramureșului" apare pentru prima dată în documente de la sfârșitul secolului al XIII-lea, în perioada expansiunii ungare în Transilvania; a fost condus de voievozi locali pînă în 1365 și apoi de comiți români din zonă. După 1688, Maramureșul a devenit parte a Imperiului Habsburgic, alături de Transilvania. În 1920 regiunea a fost împărțită între Cehoslovacia și România. Partea nordică a Maramureșului a fost integrată Ruteniei Carpatice, teritoriu care în 1939 a fost ocupat de Ungaria și în 1944 de Uniunea Sovietică. Din 1991 aparține Ucrainei. Partea sudică (românească) a Maramureșului a stat sub ocupație maghiară între 1940-1944, pentru ca apoi să revină României. Acum, județul Maramureș românesc cuprinde și Țara Lăpușului, Țara Chioarului și jumătate din Țara Codrului.
Așezările rurale ale Maramureșului Maramureș
Atât spațiul construit cât și cel utilizat pentru activitatea cotidiană exploatează calitățile naturale ale zonei într-un fel deosebit: așezările ocupă o suprafață vastă, în general fiind constituite din gospodării răsfirate de-a lungul străzii principale și înconjurate de livezi, grădini și chiar păduri. Pădurile amestecate sunt resurse locale și regionale importante, lemnul fiind caracteristic pentru zonă până în ziua de azi: așezările din Maramureș folosesc ca material de construcție numai lemnul.
Întinse pe vaste suprafețe, satele sunt împărțite în Susani și Josani, fiecare parte având câte o biserică; vestitele biserici de lemn constituie mărturie că inițial aceste sate au fost întemeiate pe văile secundare; abia mai târziu ele au ajuns și pe cele principale.
Gospodăria țărănească este în primul rând o grupare de structuri închise; în ceea ce privește relația spațiului privat cu comunitatea, gospodăria maramureșeană este însă de tip deschis, deschiderea ei permițând comunicarea vizuală și verbală între spațiul familiei și cel rezervat muncii.
Odată cu lărgirea teritorială a satelor, împărțirea spațiului liber a dat naștere unei aranjări liniare a nucleului vetrei satului, care a dus la înmulțirea drumurilor de acces; totuși, încă nu toate gospodăriile din sat au acces la strada principală. Desigur însă că toate străzile au acces la spațiul sacru al comunității - la biserică.
Interiorul casei maramureșene Maramureș
Interiorul casei maramureșene arhaice a decurs atât din cerințelor estetice, cât și din nevoile casnice. Camera de zi, numită și „casă”, îngloba întregul univers domestic al femeii casei, prezența ei putând fi simțită oriunde în casă: în decorul interior, în rolurile unor obiecte cotidiene și locuri din casă, precum și în practica unor ritualuri.
Din punctul de vedere al arhitecturii, dar și al ritualului, un foarte important element al caselor tipice maramureșene îl constituia meștergrinda. Ea lega pereții opuși ai casei; deasupra ei veneau bârne mai mici, așezate la distanțe egale, care susțineau tot acoperișul și stabilizau pereții laterali.
Astfel, această grindă principală împărțea casa în două: spațiul pentru „faptele de viață” (spațiul cotidian) este în partea dreaptă; acolo se găseau de exemplu cuptorul, sau și patul conjugal, loc unde oamenii se și nășteau și mureau; patul era așezat în colțul cel mai întunecos al casei; deasupra lui, pe perete, era ruda cu ștergare de rudă, covorașe și perne, având trei funcții distincte: una estetică, una de depozitare și una de expunere a zestrei fetei; la capătul patului, pe o bancă, era așezată lada de zestre, cu diferite materiale decorative colorate care accentuau armonia interoară.
Partea stângă era folosită pentru rituale religioase; era locul unde aveau loc ceremoniile de botez și nuntă, unde corpul decedatului era pus în sicriu și apoi pe masă, în vederea înmormântării; pereții erau decorați cu icoane alternând cu obiecte ceramice, deasupra cărora se puneau ștergare albe cu capetele colorate, țesute de mână.
Masa era așezată într-un colț, împreună cu băncile de lemn, aranjate în unghi; în spatele ușii se afla chiuveta, iar în partea opusă, pe perete, raftul cu linguri și raftul cu ceramică; iar în spatele icoanelor și deasupra meștergrindei se păstrau actele și documentele, crucea și busuiocul.
De-a lungul anilor, planul arhitectural al casei arhaice evoluează de la casa cu o cameră la o locuință mai complexă, cu două camere: camera principală, în care se desfășura viața de zi cu zi, și o a doua cameră, mobilată în același mod ca și prima, însa decorată cu cergi de lână; aici, pe pereții de lemn, între ștergarele ornamentale, se atârnau icoanele; zona decorativă a casei era colțul cu patul și ruda fetei (un suport orizontal pe care era expusă zestrea fetei de măritat, gata de-a fi dusă la casa mirelui după nuntă). Acest colț s-a mutat de la camera principală în a doua, folosită acum mai ales drept cameră de oaspeți.
Maramureșul azi Maramureș
Chiar dacă Maramureșul este menținut de locuitorii săi ca un gigantic muzeu în aer liber, turistul poate să găsească cu ușurință urme ale modernizării din secolele XX și XXI, într-o combinație uneori amuzantă cu aspectele de tradiție.
Astăzi gospodăriile rurale nu se deosebesc la confort de condițiile oferite de orașe: casela au în general două sau trei etaje, sunt dotate cu aparatura tehnică și casnică de ultimă oră, însă fără a neglija tradiția: încă mai există camera principală unde se desfășoară toate activitățile zilnice; pe pereți nu pot lipsi icoanele și ștergarele decorative, ruda cu ștergarele de rudă poate fi găsită în camera de oaspeți, iar tavanul și podeaua de lemn sunt încă atotprezente. Întreg acest amalgam de modern cu tradițional face din Maramureș o zonă turistică deosebită: păstrarea tradițiilor, cultura și civilizația lemnului, îmbinate cu ultimele dotări în domeniul confortului zilnic duc la dezvoltarea nestingherită a agroturismului.
Maramureșul cu cultura sa specifică și-a "sculptat" în lemn propria istorie. Este locul unde tradițiile, costumul popular și arta populară sunt păstrate ca nicăieri în altă parte a României. Maramureș este un gigantic muzeu în aer liber, iar viața de zi cu zi a satului maramureșean permite și o întoarcere în timp la vechile tradiții.
Căutare județ în Maramureș:
Căutare oraș în Maramureș:
Regiunea
Maramureș
în contextul țării
Hoteluri din
Maramureș
Cazare in
Maramureș