Călimănești este un oraș în partea de nord a județului Vâlcea, România.

Orașul se află situat în partea de nord-est al județului Vâlcea la poalele masivului Cozia și Căpățânii din Carpații Meridionali, pe ambele maluri ale râului Olt, la ieșirea acestuia din defileu, fiind la 20 km nord de reședința județului municipiul Râmnicu Vâlcea și 80 km sud de municipiul Sibiu.

Istoricul așezării Călimănești

Această localitate, în care Mircea cel Bătrân a ctitorit mănăstirea Cozia, este cunoscută încă din vremea dacilor, care au descoperit efectele benefice ale apelor termale din zonă.

În anul 138 romanii cucerind Dacia ridică aici un castru de apărare în locul numit "Bivolari" sub poalele muntelui sfânt al dacilor, "Kogaionon" (muntele Cozia de astăzi), cunoscut sub numele de "castrul roman "Arutela", "Arutela" fiind denumirea romană a râului Olt. Construcția castrului a făcut ca în jurul lui să se dezvolte o "așezare rurală" bine închegată și bine dezvoltată pe ambele maluri ale Oltului.

Însă această "obște sătească" se va destrăma în secolul V, fiind împărțită între conducătorii ei, "Căliman", "Șerban", "Stoian" și "Bogdan". Noile așezări se vor numi "Călimănești" pe locul actualului oraș, "Stoienești", "Serbănești" pe dealul de sub masivul Cozia, și "Bogdănești" la sud de actualul oraș pe malul drept al Oltului.

"Călimăneștiul" are un trecut zbuciumat, determinat de împrejurările istorice și sociale ale epocilor trecute. Satul lui "Căliman", a luat ființă în jurul mănăstirii Cozia. Legenda spune că mănăstirea Cozia - de care este legată nașterea satului - a fost ridicată în apropierea alteia, zidită de Negru Vodă, care se găsește la poalele muntelui Capra, ceva mai la nord de mănastirea Cozia. Întemeierea Principatelor Române la 24 ianuarie 1859, găsește în jurul mănăstirii Cozia un mănunchi de case mici, satul Cozia, ce coborau pe poalele munților până spre apa Oltului. "În aceste case își trăiau nevoile câțiva români care, poate făceau puntea de legătură dintre strămoșii noștri daco-romani și noi românii" ("I.Simionescu" - Țara noastră. Oameni, locuri, lucruri, ed. II București, 1938).

Localitatea sub denumirea de "Călimănești" este atestată documentar prima dată la 20 mai 1388 de către Mircea cel Bătrân "...a binevoit domnia mea să ridic din temelie o mănăstire...la locul numit Călimănești pe Olt, care a fost mai înainte satul boierului domniei mele Nan Udobă pe care cu dragoste și multă osârdie, după voia domniei mele, l-a închinat mai înainte zisei mănăstiri".

În afară de "mănăstirea Cozia" ctitorie a marelui voievod "Mircea cel Bătrân", unde se află locul de veșnică odihnă al său și al "maicii Teofana", mama celui care la începutul veacului al XVII-lea a realizat "prima unire a principatelor române", Mihai Viteazul, se mai găsesc Schitul Ostrov și mănăstirile Turnu și Stănișoara construite în diferite epoci ale istoriei.

Călimăneștiul,a fost vizitat dealungul existenței sale de oameni deosebiți ai culturii române. Amintim, că Mihai Eminescu, poetul național al românilor, trecând prin această așezare venind dinspre Ardeal și vizitând mănăstirea Cozia, în anul 1882, face o remarcă zguduitoare a stării de fapt a ceace ajunsese locașul ctitorit și totodata loc de odihnă veșnică a marelui domn Mircea cel Bătrân. Arată poetul în ziarul "Timpul" din 12 septembrie 1882: "Cozia, unde este îmormântat Mircea I, cel mai mare domn al Țării Românești, acela sub care țara cuprindea amândouă malurile Dunării până în mare, Cozia locul unde e îmormântată familia lui Mihai vodă Viteazul, un monument istoric aproape egal ca vechime ca țara - ce-a devenit aceasta? Pușcărie."

Într-o iarnă geroasă a anului 1909, "poetul pătimirii noastre", Octavian Goga, a venit la Călimănești pentru a pregăti apariția volumului "Ne cheamă pământul". A stat într-o căsuță din Căciulata, aproape de malul Oltului înghețat, al acelui Olt căruia la Budapesta fiind, îi dedicase poezia cu același nume, fără să-l vadă vreodată.

Fiecare epocă și-a pus amprenta asupra localității, mărturiile fiind păstrate și astăzi, constituind prețuirea de care ele s-au bucurat din partea localnicilor.

Stațiunea balneo-climaterică Călimănești

Legenda spune că un cioban se spovedește călugărilor mănăstirii Cozia spunându-le că el s-a vindecat de "metehnele trupului" scăldându-se într-un lac din "câmpul lui Căliman". Crede că acest lac are "puteri cerești din moment ce el nu mai are dureri de spate, iar oile rănite s-au vindecat". Călugării au verificat mărturia ciobanului și au găsit chiar în jurul mănăstirii izvoare de unde "cură piatră pucioasă". Meșteri în a vindeca diferite "metehne ale trupului" construiesc pe lângă mănăstire o "bolniță" (un fel de spital) unde oamenii bolnavi vin să se trateze.

Însuși ctitorul mănăstirii Cozia domnitorul Mircea cel Bătrân a venit și s-a tratat aici la bătrânețe. Mai târziu va veni spre vindecare și urmașul său Matei Basarab.

Pe la jumătatea secolului XIX doctorul Carol Davila recomandă împăratului Napoleon al III-lea, care suferea de o boală a ficatului , apa actualului izvor nr. 1 de la Căciulata. Apa era îmbuteliată și dusă cu poștalionul la Paris.

De asemeni Franz Joseph, regele Austro-Ungariei a beneficiat de tratamentul apelor minerale de la Căciulata.

Datorită faimei apelor miraculoase stațiunea Călimănești nu a mai parcurs toate etapele dezvoltării de la cătun la sat, comună, oraș, ci a trecut direct la stadiul de "stațiune".

Frumusețea locurilor este aceea care-i determină pe marii potentați ai începutului de secol XX să-și construiască splendide vile în stil elvețian, un sanatoriu și cazinouri (clădirea actualei biblioteci și unul pe insula Ostrov) pentru petrecerea vacanțelor într-un peisaj încântător a "Văii Oltului", plină de verdeață și de aerul curat al munților.

După 1900 la Călimănești se construiește "Hotel Central", dotat cu o bază de tratament, la început băi, iar apoi cu diferite proceduri balneare. Tot odată pacienții fac și cure interne cu ape minerale de la izvoarele care se află atât la Călimănești-Centru, cât și la Căciulata.

În anul 1912, pe insula Ostrov, unica insulă a râului Olt locuibilă, de fapt unica insulă a unui râu interior din România , în cadrul mirific al unei păduri seculare de brad se construiește un cazinou în partea de sud la locul numit "la Vâltoare". În acest loc de-a lungul timpului au avut loc întreceri sportive ale înotătorilor locali. Deasemeni a fost amenajată o popicărie și o scenă, locul prezentării unor spectacole artistice. Insula a atras viligiaturiștii nu numai prin prezența cazinoului, pădurii seculare și susurului cristalin al apelor bătrânului Alutus. Insula a fost și este locul Schitului Ostrov, ctitorie a lui Neagoe Basarab.

De remarcat este faptul că în anii 1975-1980, datorită lucrărilor de amenajare hidrotehnică a Oltului insula a fost supraînălțată, de asemeni și schitul, însă autoritătile de atunci au considerat că nu este necesară și reconstrucția cazinoului. Dar ce a fost mai dezastros a fost ca toată pădurea seculară a fost distrusă, aceea replantată nefiind nici pe departe de ceea ce a fost cândva. Și mai mult, fără niciun respect cel puțin de o ctitorie a unuia din importanții domnitori ai neamului românesc, ce să mai discutăm de un lăcaș de închinăciune, lângă schit au construit un "ștrand". După 1989, lucrurile au intrat într-un făgaș normal, insula fiind acum cedată schitului.

Tot cu această ocazie a lucrărilor hidro, au dispărut și cele două "bacuri" care traversau Oltul la "Păușa" și din insula Ostrov la fosta haltă CFR, "Călimănești".

Stațiunea, în timp se extinde către Căciulata unde există izvoare termale și minerale din belșug, iar apoi către Cozia, prin construirea de hoteluri și baze de tratament.

La Păușa se află una din cele mai mari "tabere școlare și studențești", locul unde generații de elevi și studenți au petrecut clipe de neuitat ale vacanțelor școlare. De aici au pornit în drumeții spre mănăstirile Turnu,Stănișoara,Cozia, ori Cornetu, "Masa lui Traian"(azi sub apele amenajerii hidroelectrice a Oltului) și muntele Cozia, magnificul urs de piatră culcat pe spate. Tot neuitate au rămas și "serile dansante" organizate pe terasele diferitelor vile.

Industria de bază a orașului este cea a "turismului balnear".

Demografie Călimănești

Populația orașului a crescut în primii ani dupã Revoluția din 1989, dar a scãzut mai târziu datoritã migrației în special in Spania și Italia.

Personalități Călimănești

*Florin Zamfirescu (n. 1949), actor

• Băbeni
• Băile Govora
• Băile Olănești
• Bălcești
• Berbești
• Brezoi
• Călimănești
• Drăgășani
• Horezu
• Ocnele Mari
• Râmnicu Vâlcea