Brotacelul Plimbaret
Home Regiuni Geografice Județe Orașe Statistici Călătorii Contact
  Tipareste pagina curenta

 

Prezentarea orașului Cehu Silvaniei

Județ: Sălaj Site-uri utile:
Primaria Cehu Silvaniei
Regiunea geografică: Transilvania
Populație: 7 214 loc (locul 238)
Recensământ: 2004
Suprafață: 68 km2 (locul 127)
Densitate: 124 loc/km2 (locul 115)
Altitudine: - m. (locul - )
Atestare documentară: 1405 (locul 104)
Latitudine: 47 grade 25' 05"
Longitudine: 23 grade 17' 12"
Localități: Horoatu Cehului, Motiș, Nadiș, Ulciug
Primar: Andrei Varga, UDMR, din 2008
 
Cehu Silvaniei este un oraș în județul Sălaj, situat la o distanță de 34 km față de municipiul Zalău. Împreună cu cele patru localități componente: Horoatu Cehului, Motiș, Nadiș și Ulciug, formează o unitate teritorial-administrativă cu o suprafață totală de 67,77 km² situată din punct de vedere geografic la contactul "Depresiunii Sălaj" și a "Culmii Sălajului" cu "Depresiunea Guruslău", în bazinul hidrografic al râului Sălaj.

Istoric Cehu Silvaniei


Deși atestat documentar doar din anul 1405, sub denumirea de "Chehy" (1854 - "Szilagy Cseh"), in anul 1319 este semnalată prezența unei cetăți de pământ, "Castrum Cheevar", care se pare că a avut rolul de a apăra asezarea din vatra actualului oraș Cehu Silvaniei. În istoria orașului se consemnează diferite perioade de prosperitate economică, dar și de decădere. Aici se pot aminti construirea castelului fortificat al Cehului în anul 1526 de către Belteki Dragffi Janos, privilegiul dat cetății de Sigismund Bathory la 1529 pentru a se autoguverna, asediul cetății de catre armatele imperiale austriece la mijlocul secolului XVI, asediile repetate ale armatelor otomane, rolul cetății jucat in timpul rascoalei curuților, miscările revolutionare de la 1848, cele doua razboaie mondiale si perioada comunistă, sunt doar cateva episoade care si-au pus amprenta asupra așezării.

Celelalte localități componente sunt atestate documentar inca din prima jumatate a secolului XIII. Horoatu Cehului este atestat documentar in anul 1220 sub denumirea de "Villa Chroat", Motiș în anul 1387 sub denumirea de "Villa olachalis Mutos", Nadiș în anul 1387 sub denumirea de "Villa olachalis Nadasd" și Ulciug, tot în anul 1387 sub denumirea de "Volcsek".

Primari Cehu Silvaniei


*2004-2008: Vasile Cuceu, ales din partea Partidului Forța Democrată din România. În anul 2008 a candidat din partea PD-L pentru funcția de primar și s-a clasat pe locul al patrulea, cu 10,97% din voturi.
*din 2008: Andrei Varga (UDMR)

Demografie Cehu Silvaniei


La ultimul recensământ populația orașului și a localităților componente se ridica la 8.008 persoane, din care 49,5% maghiari, 47,37% români, 3% rromi, 0,11% germani și 0,02% alte naționalități.

Economie Cehu Silvaniei


Deși economia orașului este una predominant agricolă, ramurile industriale de tradiție pentru acest oraș, respectiv industria mobilei și industria textilă sunt prezente si în continuă dezvoltare. Sectorul terțiar a avut în ultimii 14 ani cel mai mare ritm de dezvoltare din cadrul economiei locale.

Obiective turistice Cehu Silvaniei


Cele mai importante obiective de interes turistic sunt:
* Rezervația naturală Lunca (cu laleaua pestriță)
* Biserica Reformată (1519)
* Biserica de lemn "Sfinții Arhangheli" (sec. XVII)
* Biserica de lemn "Sfintii Arhangheli" (1738) de la Nadiș
* Biserica de lemn "Adormirea Maicii Domnului" (1781) de la Ulciug
* Biserica de lemn "Sfintii Arhangheli" (1749) de la Horoatu Cehului.
* Fântâna de piatră (sec. XVI)
*Rezervația naturală "Lunca cu lalea pestriță - Valea Sălajului" (10 ha).

Personalități Cehu Silvaniei


*Gheorghe Pop de Băsești (1835-1919), om politic român din Transilvania.
 
Căutare oraș în Sălaj:

 
 
Stema orașului Cehu Silvaniei
Stema orasului Cehu Silvaniei
 
Harta rutieră a orașului Cehu Silvaniei


Hoteluri din Cehu Silvaniei

Vedere din satelit a orașului Cehu Silvaniei


Cazare in Cehu Silvaniei

Contribuie la dezvoltarea paginii localitatii Cehu Silvaniei