Prezentarea orașului Craiova
Județ:
|
Dolj |
Site-uri utile:
Primaria Craiova
|
Regiunea geografică: |
Oltenia |
Populație: |
269 506 loc (locul 6) |
Recensământ: |
2002 |
Suprafață: |
81 km2 (locul 109) |
Densitate: |
3 800 loc/km2 (locul 9) |
Altitudine: |
90 m. (locul 37) |
Atestare documentară: |
225 (locul 3) |
Latitudine: |
44 grade 19' 00" |
Longitudine: |
23 grade 48' 00" |
Localități: |
Făcăi, Mofleni, Popoveni, Șimnicu de Jos, Cernele, Cernelele de Sus, Izvoru Rece, Rovine |
Primar: |
Antonie Solomon, PD-L, din 2004 |
Craiova este reședința județului Dolj, denumită și "capitala Olteniei". Conform ultimului comunicat al Institutului Național de Statistică, la data de 1 ianuarie 2008 orașul avea o populație de 299,6 mii de locuitori, fiind al șaselea oraș ca populație din România după București, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași și Constanța.
Geografie Craiova
*Localizare: Municipiul Craiova este situat în sudul României, pe malul stâng al Jiului, la ieșirea acestuia din regiunea deluroasă, la o altitudine cuprinsă între 75 și 116m. Craiova face parte din Câmpia Română, mai precis din Câmpia Olteniei care se întinde între Dunăre, Olt și podișul Getic fiind străbătută prin mijloc de Valea Jiului. Orașul este așezat aproximativ în centrul Olteniei, la o distanță de 227 km de București și 68 km de Dunăre. Forma orașului este foarte neregulată, în special spre partea vestică și nordică, iar interiorul orașului, spre deosebire de marginea acestuia, este foarte compact. Pentru populația sa, suprafața orașului este mică.
*Climă: Regimul climatic este temperat continental specific de câmpie, cu influențe submediteraneene, datorate poziției depresionare pe care o ocupă județul în sud-vestul țării. Valorile medii ale temperaturii sunt cuprinse intre 10-11,5° iar precipitațiile sunt mai scăzute decât în restul teritoriului.
*Relief: Relieful orașului Craiova se identifică cu relieful județului Dolj, respectiv de câmpie. Spre partea nordică se observă o ușoară influență a colinelor, în timp ce partea sudică tinde spre luncă.
* Populație: Craiova are o populație de 299 600 locuitori (2008), în timp ce zona metropolitană a Craiovei numară în jur de 370 000 locuitori (2006). Conform statisticilor pe langă cei aproape 300 000 de cetațeni craioveni, Craiova are un numar de 46 000 de flotanți, 34 000 de studenți, veniți pentru a continua studiile la centrul universitar din Craiova, precum si alți 22 000 de cetățeni, fie străini, fie din alte localități ale țarii, care locuiesc in Craiova, dar nu au domiciliul stabil in resedința judetului Dolj. Conform datelor recensământului din martie 2002, 97,48% din populație este de etnie română, 1,5% sunt țigani, 1% alte naționalități. Conform datelor furnizate de Primăria Craiova 2005, 99,2% din populație este de etnie română, 0,74% țigani, 0,1% alte naționalități. Conform recensămntului din 2002 populația este sub aspect confesional majoritar ortodoxă (97,9%), existând însă și o mică dar veche comunitate romano-catolică (0,4%). La aceștia se adaugă adventiștii (0,3%), creștinii după evanghelie (0,2%), penticostalii (0,2%) și greco-catolici (0,1%). Craiova are de asemenea cel mai mare cartier din punct de vedere al numarului de locuitori, din țara.(exceptând cartierele Bucureștiului). Cartierul Craiovița Nouǎ numǎra la recensǎmnâtul din 2002 107 997 locuitori.
Istorie Craiova
Antichitate= Craiova
În Craiova de azi se află ruinele străvechii reședințe a tribului geto-dac al Pelilor, Pelendava, încă din perioada 400-350 î.C. Aceasta a fost atestată documentar pentru prima oară pe Tabula Peutingeriana o hartă probabil din anul 225 d.C.
Castrul roman Pelendava a fost construit în vecinătatea mănăstirii Coșuna, a cărei construcție a fost începută probabil în anii 1442-1443.
Controverse și legende privind actuala denumire a orașului Craiova
Originea numelui actual al orașului este subiectul multor controverse și plutește în legendă; singurul lucru care se poate spune cu certitudine este că numele vine de la slavonescul "kralj" (rege, crai). După unii, numele ar veni de la Craiul Iovan (Ioniță Asan), mezinul fraților Petru și Asan, care devine pentru o perioadă împărat al imperiului vlaho-bulgar, dar care, potrivit cronicii grecești a lui Nicetas Choniates Akominatos, este nevoit să se refugieze la sfârșitul domniei la nord de Dunăre, unde devine "domn peste niște vlahi din neamul lui". Teoria potrivit căreia Craiova devine capitala noii formațiuni pe care a întemeiat-o el este susținută de cercetatori ca L. Candea și V. Oghină, dar și de unele legende locale legate de lacul Craiovița și fata craiului înecată. Bogdan Petriceicu-Hașdeu fixează originile numelui orașului în epoca cneazului Ioan, care apare pe Diploma Ioaniților, cnezat înghițit apoi de voievodatul lui Litovoi. Există și o altă legendă locală potrivit căreia, în dealul Sf. Dumitru, un oarecare Iovan, a descoperit în timp ce săpa o fântână un mare tezaur și a devenit rege peste craioveni. S-a păstrat până in zilele noastre în satele din jurul Craiovei (pe dealul Bucovățului și Palilula) expresia "norocos ca Iovan".
Sub acest nume, așezarea Craiovei apare mai întâi în inscripția de pe mormântul lui Vladislav I, apoi la 1 iunie 1475, într-un hrisov al domnului Laiotă Basarab.
În afara denumirii antice, Pelendava și a numelui actual(Craiova), localitatea a mai purtat începând cu secolele VII-VIII denumirea latină Ponsiona (pod peste Jiu) denumirea aflată pe o inscripție găsită pe un fragment de stelă în apropierea castrului Pelendava datată din secolul al VII-lea, a primit o confirmare de extremă importanță în ultimii ani, într-o harta alcatuită în preajma bătăliei de la Nicopole (1396), inclusă într-un manuscris ce se pastrează la Biblioteca Națională de la Paris.Aceast document, relevat istoriografiei românești,prin bunavoința ministerului francez al cultelor, probează continuitatea așezării Craiovei.
Secolele XIV-XVII Craiova
O parte a istoricilor, în frunte cu Nicolae Iorga, Bogdan Petriceicu-Hașdeu și Alexandru D. Xenopol consideră că pe teritoriul de azi al Craiovei a fost teatrul bătăliei de la Rovine din timpul lui Mircea cel Bătrân.
La sfârșitul secolului al XV-lea, Craiova era un târg, întins pe moșia puternicilor boieri Craiovești și a Basarabilor. După prima jumătate a secolului al XVI-lea, Craiova este numită frecvent oraș, fiind cel mai important loc al schimburilor din zonă.
Apărută in ultimele decenii ale secolului al XV-lea, Marea Bănie de Craiova a devenit într-un timp relativ scurt cea de-a doua instituție politică a țării ca importanță, după domnie.
În timpul lui Mihai Viteazul, Craiova a cunoscut o puternică înflorire, izvoare contemporane prezentând orașul ca un important centru politic si militar. Craiova a fost în evul mediu și un centru cu un important rol militar și strategic, fiind un loc de grupare sau regrupare a forțelor militare și centru de declanșare a acțiunilor antiotomane. Exista la Craiova un corp de oaste pus la dispoziția Marelui Ban, compus din forța militară a țăranilor de pe domeniile boierimii, din aparatul de dregători ai Băniei, din țăranii liberi și din mercenari. În acțiunea de aducere sub stăpânirea sa a Transilvaniei și Moldovei, lui Mihai Viteazul i-au stat alături frații Buzești -- Stroe, Radu și Preda, Baba Novac, Banul Mihalcea, Banul Mărăcine, Mârza, Matei Basarab și Radu Șerban.
Secolul al XVIII-lea Craiova
Acesta a reprezentat un secol zbuciumat pentru viața urbei. În 1735 în Craiova existau 836 de familii, numărând peste 4000 locuitori.
Boierimea craioveană întâmpină cu ostilitate venirea primului domn fanariot al Țării Românești, Nicolae Mavrocordat în 1716. După înfrângerea turcilor și pacea de la Passarovitz (1718), boierimea a salutat dominația austriacă a Olteniei (1718 - 1739), dar în 1726, când banul Gheorghe Cantacuzino este destituit, boierii din Craiova încep acțiunile de împotrivire față de administrația habsburgică. Nemulțumirea populației era provocată de caracterul militar al exploatării, precum și de colectarea veniturilor provinciilor în visteria Curții Imperiale. Amploarea haiduciei din Oltenia a atins cote nemaintâlnite în Europa, habsburgii eșuează în tentativa de a prelua puterea de facto în provincie fapt care îi determină să părăsească Oltenia. Craiova devine între 1735-1770 capitala unei regiuni cufundată în anarhie fără o apartenență statală reală, în care haiduci ca Iancu Jianu făceau legea. În această perioadă s-au produs în Craiova importante schimbări și în domeniul instituțional. Bănia craioveană nu mai constituia instituția care în perioada anterioară concura pe plan politic domnia țării. În 1761 reședința permanentă a banilor este mutată de domn la București.
Revenirea la normalitate se petrece în 1770-1771, când Craiova devine capitala Țării Românești. Bucureștiul era disputat între oștile rusești și cele turcesti; iar capitala Țării Românești este mutată la Craiova, domnul Emanuel Giani-Ruset urmărind de aici desfășurarea ostilităților.
Economia regiunii si prosperitatea Craiovei au avut de suferit din nou la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea în urma teribilului cutremur din 1790, a ciumei din 1795, a marelui incendiu din 1796, și datorită transformării orașului în teatru de război în urma atacului turcesc al pașei Pazvan-Oglu din Vidin, în 1806.
Secolul al XIX-lea Craiova
În primele două decenii ale secolului al XIX-lea, Craiova se bucură de înflorire economică și urbanist-edilitară; un număr tot mai însemnat de locuitori se ocupă cu meșteșugurile, comerțul și serviciile publice. Craiova ajunge un nod comercial, administrativ și cultural de prim rang.
Redresarea orașului după dezastrele de la începutul secolului a venit în deceniul al patrulea, când după pacea de la Adrianopol (1829 și după războiul ruso-turc dintre anii 1828-1829) au apărut posibilități pentru mai mulți ani de liniște în țările române.
În timpul revoluției de la 1821 Craiova devine bază militară pentru pandurii conduși de Tudor Vladimirescu, fost sluger pe moșia boierului craiovean Glogoveanu.
În timpul ocupației țariste (1828 - 1834), Craiova cunoaște creșteri economice importante. Existau în 1832 un număr de 595 de prăvălii, din care "197 de lemn și 398 de zid". Orașul se menține ca centru comercial al Olteniei; exportă în Austria și Turcia cereale, piei, ceară, animale, seu și cervis. În 1846 la Craiova s-a înființat prima societate românească pe acțiuni pentru transportul cerealelor cu vaporul pe Dunăre, la Brăila.
În jurul anului 1848 populația Craiovei număra circa 20.000 de locuitori.
Intelectualitatea Craiovei s-a situat ferm în primele rânduri ale înnoirilor, atât în viața urbei, cât și a țării. Un rol deosebit de important în pregatirea și desfășurarea Revoluției de la 1848 avea să-l aiba corpul profesoral de la Școala Centrală din Craiova, în frunte cu Ioan Maiorescu.
Dintre revoluționarii care aveau sa dețină un rol marcant în desfășurarea evenimentelor revoluționare la Craiova se impun Gheorghe Magheru și Costache Romanescu care au intrat după 1845 în rândurile societății secrete cu caracter politic "Frăția".
Nu întâmplator orașul Craiova a fost ales drept loc de întrunire a guvernului provizoriu și prima capitală a revoluționarilor pașoptiști înainte ca aceștia să ajungă la București. Se confirma astfel faptul că orașul prezenta o deosebită importanță în mersul revoluției pașoptiste, că trecerea Craiovei de partea noilor prefaceri asigură revoluției o bază puternică în întreaga Oltenie.
Populația Craiovei s-a ridicat la jumătatea lui septembrie pentru a-și declara sprijinul față de revoluția lovită de armatele străine. La 30 noiembrie 1848, în ajunul intrării în Craiova a primei divizii otomane, evaluată la 10000 de ostași și comandată de Hussein-Pașa, sute de săteni din jurul Craiovei și locuitori ai orașului, inarmați cu puști, sulițe, topoare și coase, au întâmpinat trupele străine, neținând seama de superioritatea numerică covârșitoare a acestora.
După retragerea trupelor țariste din Oltenia, în mai 1854, starea de spirit revoluționară a maselor a sporit. În lunile februarie - martie 1855 avea loc la Craiova o puternică revoltă, socotită de istorici momentul de vârf al raporturilor de încordare ce au existat între poporul român și ocupanții săi din anii 1854 - 1856.
Una dintre marile familii boierești din Craiova - familia Bibescu - a dat Țării Românești pe ultimii săi doi domnitori: frații Gheorghe Dimitrie Bibescu (1842-1848) și Barbu Dimitrie Știrbei (1849-1856). Uniunea vamală a Țării Românești și a Moldovei (1848) - un prim pas pe calea unirii definitive a celor două țări românești - preocupările pentru întărirea capacității militare de aparare a țării etc., toate aceste fapte dovedesc receptivitatea celor doi domnitori la unele imperative ale vremii. Atunci când a fost vorba însă de o nouă organizare socială, concepută la 1848 și apoi în anii 1857-1859, ei s-au opus.
În primăvara anului 1857 s-a constituit la Craiova, Comitetul Unionist, în rândul căruia se remarcau foștii luptători de la 1848: Petrache Cernătescu, Emanoil Chinezu, Gheorghe Chitu, ș. a.
La 9 octombrie 1857 Adunarea Ad-hoc a Țării Românești a votat în unanimitate pentru Unirea Principatelor. A doua zi, seara, peste 5-6000 de oameni din toate clasele societății se adunasera la flacăra torțelor și ovaționau. Participând la această istorică manifestație, pictorul Theodor Aman avea s-o imortalizeze în celebrul său tablou.
În preajma Unirii, Craiova număra circa 25 000 de locuitori, situându-se din acest punct de vedere imediat după capitala Țării Românești, Bucureștiul.
Încă de la începutul pregătirilor pentru intrarea în Războiul de independență (1877 - 1878), când trupele românești au fost concentrate la Dunăre, au participat și unități din Craiova.
Craiova se afla în centrul unei zone direct afectate de războiul antiotoman. Era, prin poziția sa, un centru important, unde se luaseră măsurile necesare sprijinirii desfășurării viitoarelor operații militare, Craiova fiind atunci ca și astazi sediul Armatei I române.
Secolul XX Craiova
Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, Craiova - cu cei peste 40.000 de locuitori - era un oraș ce avea mici fabrici și ateliere de produse chimice, mașini agricole, arte grafice, tăbăcarii, textile, materiale de construcții etc.
Populația crește, astfel încât în 1910 s-au înregistrat 51.404 locuitori. Era al doilea oraș al Munteniei după București.
În 1913 în timpul guvernului Titu Maiorescu se semnează tratatul de pace prin care se încheie Războiul balcanic, tratat cunoscut în istorie sub numele de "Pacea de la Craiova".
Izbucnirea primului război mondial (1914-1918) a fost receptată în mod diferit de populația Craiovei. Marea majoritate condamna deschis războiul, ca aducător de mizerie. După doi ani de neutralitate, România intră în război (1916) de partea Antantei în speranța împlinirii idealurilor de unitate națională.
În anii neutralității (1914-1916), Craiova a devenit un puternic centru militar, aici fiind cartierul general al "Armatei I". În august 1916, în momentul intrării în război, Armata I avea un efectiv de 134.400 de oameni.
Vitejia armatelor române nu a fost suficientă pentru a stăvili ofensiva armatelor germane și austro-ungare - bine pregătite, dotate cu tehnică de luptă și având experiența a doi ani de război. După lupte crâncene, armata română a fost nevoită să se retragă. Craiova este ocupată de trupele germane și austro-ungare la 21 noiembrie 1916. În periferia Craiovei are loc celebra "șarjă de la Robănești", acțiune nebunească a cavaleriei române care sfârșește nimicită de tunurile germane.
Timp de doi ani cât a durat administrația militară germană, întreaga viață economică a Craiovei a fost paralizată.
În perioada interbelică, orașul, situat într-o zonă eminamente agrară, înaintează cu pași prea mici pe calea industrializării, în raport cu alte zone urbane ale țării. Marii moșieri din Oltenia, depozitării unor însemnate capitaluri provenite din despăgubirile de la împroprietărirea țăranilor, își vor investi fondurile în bănci și instituții comerciale, în acțiuni neproductive. Numărul celor ce s-au apropiat de industrie a fost extrem de mic. Specific pentru economia orașului, lipsită de marea producție de fabrică, este ponderea însemnată pe care o ocupă munca la domiciliu.
În 1940 Craiova devine locul "conferinței romano-bulgare", în urma discuțiilor româno-bulgare de la Craiova, s-a semnat un tratat, în 7 septembrie 1940, prin care sudul Dobrogei (Cadrilaterul) revenea Bulgariei.
Populația orașului creste: 63215 locuitori în 1930, 84.574 în 1948, 96.897 în 1956, 194.235 în 1974.
Începând cu anii '60 orașul devine un puternic centru industrial; se dezvoltă industria constructoare de mașini și utilaje, de avioane, industria chimică, alimentară, ușoară, a materialelor de construcții, industria electrotehnică, industria extractivă, industria energetică.
Între ele se pot enumera Electroputere Craiova, fabrica de avioane, cea de automobile sau Combinatul de la Ișalnița.
Astăzi, Craiova este un important centru economic și universitar-cultural.
Demografie Craiova
Zona Metropolitana Craiova
Cultura Craiova
Craiova este al doilea oraș, după București, după numarul de construcții vechi: biserici, case și palate boierești sau alte construcții laice.
Biserici Craiova
Biserica Madona Dudu, catedrala Maicii Domnului, este un adevărat loc de pelerinaj. Ridicată între anii 1750 - 1756, biserica a fost refacută în 1844 după ce a fost distrusă de cutremurul din 1831. Pictura bisericii poartă semnatura lui Gheorhe Tătărescu. Biserica a fost numită astfel după icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului care - spune legenda - ar fi fost găsită într-un dud aflat pe locul unde a fost construit ulterior altarul.
Cea mai veche construcție din zona Craiovei care s-a păstrat, atestată ca atare, este mânăstirea Coșuna - Bucovățul Vechi. Ea se înscrie în categoria construcțiilor religioase-monumente din Țara Românească. O veche cartografiere susține că mănăstirea ar fi fost zidită în 1483 (părere la care subscriu, deopotrivă, istoricii Bogdan Petriceicu Hașdeu și Nicolae Iorga). Pentru zidirea bisericii s-a folosit piatră (pentru temelie) și cărămidă (pentru soclu și ziduri) din castrul roman Pelendava.
O altă biserică importantă este biserica Jitianu, ctitorie a lui Șerban Voievod (1654 - 1658). Biserica a fost restaurată în 1717, 1852, 1910, 1926 și 1958. Astăzi, în interiorul clădirii civile a mănăstirii se află o bogata colecție de odoare ale artei medievale din Oltenia.
Alte biserici importante sunt: Biserica Sfântul Ilie, construită în 1720 de vornicul Ilie Oteteleșanu și marii negustori ai orașului și zugravită de pictorul Constantin Lecca între anii 1840 - 1841, refăcută în 1893, pictura actuală fiind cea executată de Gheorghe Ioanid și Gheorghe Tătărescu), Biserica Tuturor Sfinților (1700), Biserica Sfântu Gheorghe Vechi (1730), Mănăstirea Obedeanu (1747), Biserica Mântuleasa (1786), Biserica Sfântul Nicolae (1794), Biserica Evanghelică (1872).
Un loc aparte între construcțiile vechi îl ocupă Catedrala Sfântul Dumitru, protectorul orașului Craiova, care apare și pe blazonul orașului.
Ridicată pe locul unei biserici mai vechi ctitorită de boierii Craiovești la sfârșitul secolului al XV-lea(1483) sau începutul secolului al XVI-lea, Biserica Domnească este considerată a fi opera lui Matei Basarab - după cele scrise în pisania din 1652. Catedrala actuală Sfântul Dumitru a fost ridicată în 1889 pe locul fostei biserici distruse de cutremurul din 1840 în vatra veche a orașului, după planurile arhitectului francez Lecomte de Nouy. Picturile interioare au fost realizate între anii 1907-1933. Fosta Biserică Domnească a devenit catedrală ortodoxă în 1940. Icoana Sfantului Dumitru a fost executată în mozaic venețian. Patrimoniul metropolitan păstrează odoare valoroase, printre care se numară un vas bizantin datând din secolul al XV-lea - mărturie a continuității spirituale românești în acest spațiu.
Construcții laice Craiova
Casa Băniei este cea mai veche clădire laică existentă azi în oraș, datând din anul 1699; după aprecierile istoricilor de artă, ea continuă una mai veche, din secolul al XV-lea, clădită de Barbu Craiovescu. Refăcută de Constantin Brâncoveanu, Casa Baniei are două nivele, cu camere cu bolți de cărămidă la parter, cu camere și cerdace la etaj. Aici se aduna divanul Craiovei.
În Craiova există mai multe fântâni celebre vechi, printre care:
* Fântâna Jianului, construită în jurul anului 1800
* Fântâna Purcarului
* Fântâna Popova (cunoscută și sub numele de Fântâna Basarabeștilor. Ea exista încă de la începutul secolului al XVII-lea, fapt reieșit dintr-un act datând din anul 1613)
După 1800 se încearcă o sistematizare a orașului: se pavează principalele străzi cu bazalt artificial, gresie de Yvoir sau porfir aduse din Elveția, Franța sau Belgia; se fac trotuare, iar pe marginea acestora se plantează pomi.
În 1854 se introduce iluminatul public, prin lămpi cu ulei de rapiță, apoi începând cu anul 1858 se folosesc lămpi cu petrol, pentru ca în 1887, la Teatrul Theodorini, să se aprindă primele becuri electrice, iar din 1896 orașul să aibă propria sa uzină electrică.
Noile clădiri sunt construite în diferite stiluri: renaștere, baroc, clasic, neoclasic, romantic, romanesc, de către arhitecți francezi, italieni, nemți sau români. În plastica arhitecturală domină formele caracteristice eclectismului european, în special academismul francez.
O ilustrare a acestui stil la Craiova o constituie "Palatul Jean Mihail" realizat între anii 1899 - 1907 de către arhitectul francez Paul Gottereau, la cererea lui Constantin Mihail - unul dintre cei mai bogați oameni ai României din acele vremuri. Palatul era conceput pentru a servi ca locuință particulara. La construcția sa s-au folosit materiale de cea mai bună calitate: valoroasa stucatură, în parte aurită, luminatoarele, oglinzile venețiene, plafoanele pictate, candelabrele din cristal de Murano, coloanele, scările din marmură de Carrara, pereții tapisați cu mătase de Lyon, lambriurile, mobilierul stil, feroneria, toate dădeau încăperilor un aer de eleganță și gust rafinat. Palatul a fost acoperit cu ardezie și dotat de la început cu instalație electrică și încălzire centrală. Constantin Mihail moare în 1908, iar palatul îi va reveni fiului său cel mic, Jean Mihail.
Palatul Vorvorenilor - actualul sediu al Mitropoliei Olteniei - este un palat cu aspect impresionant, realizat după planurile arhitectului D. Maimarolu; el prezintă influența mai târzie a Renașterii franceze, caracterizată prin acoperișuri mansardate, multitudine de ornamentări și stucaturi, respectiv interioare bogat decorate.
Realizarea fostului Palat de Justiție (astăzi sediul central al Universității) a fost proiectată, în 1890, de arhitectul Ion Socolescu. Edificiul este o ilustrare a neoclasicismului în arhitectură.
O altă construcție deosebită este clădirea fostei Bănci a Comerțului, acum sediul Primăriei Craiovei. Proiectată de arhitectul Ion Mincu, este terminată în 1916 de către elevul său Constantin Iotzu. Clădirea are un interior bogat decorat cu stucaturi, vitrouri, mozaicuri venețiene și grilaje de fier forjat.
O construcție interesantă, viguroasă, cu caractere arhitectonice populare, este fostul Palat Administrativ, astăzi sediul Prefecturii și Consiliului Județean Dolj. Operă a arhitectului Petre Antonescu, această clădire a fost realizată între anii 1912-1913.
Muzeul de artă Craiova
Clădirea care adăpostește muzeul a fost ridicată în 1896 după planurile arhitectului francez Paul Gotereau. Unul din principalele puncte de interes ale muzeului este reprezentat de galeria care expune câteva din operele marelui sculptor Constantin Brâncuși. Lucrările expuse aici datează din prima perioadă de creație a artistului, care a urmat Școala de Arte și Meserii din Craiova. În cele două săli ale muzeului afectate cabinetului Constantin Brâncuși sunt expuse șase lucrări: "Sărutul" - realizat în piatră în 1907, "Vitellius" - cea mai veche lucrare a sculptorului, realizată în 1898 din ghips, "Tors de femeie" - lucrare din marmură ce datează din 1909, "Orgoliul" - executat în 1905, "Cap de băiat" realizat în 1906, "Domnișoara Pogany", "Scaun" și respectiv "Ecorseul" - executat în ghips în 1902.
Alte edificii Craiova
Muzeul Olteniei este unul dintre cele mai cunoscute muzee ale orașului. Înființat în 1915, muzeul este organizat în 3 secții: etnografie, istorie și știintele naturii. Muzeul dispune de un bogat patrimoniu ce cuprinde colecții de numismatică și arheologie precum și diverse obiecte și documente ce ilustrează principalele evenimente istorice ale acestor meleaguri. Muzeul a fost organizat pe baza donațiilor făcute în 1908.
În Craiova interbelică se construiește așa-numită Casa Alba (pe una din laturile grădinii centrale - English Park - realizată în stilul unui scuar londonez), după planurile arhitectului Constantin Iotzu.
Dintre realizările contemporane trebuie amintit noul edificiu al Teatrului Național, inaugurat în 1973, aflat printre primele trei teatre din România, Filarmonica de Stat "Oltenia", înființată în 1947 (gazda unor festivaluri naționale și internaționale de renume), precum și Teatrul de Operă și Operetă "Elena Theodorini" (fostul Teatru Liric).
Lista reperelor arhitectonice craiovene mai cuprinde:
* Parcul Romanescu, care dispune de lacuri, debarcader, restaurante, stadion (Parc), velodrom, teatru de vară, hipodrom, multe specii rare de arbori și plante precum și o grădină zoologică, fiind unul dintre cele mai mari și frumoase din Europa.
* Grădina Botanică a fost amenajată din inițiativa botanistului craiovean Al. Buia, cu scopul de a servi ca bază de studiu pentru studenții facultăților de agronomie și horticultură, dar și ca zonă de agrement. Grădina cuprinde o suprafață de 17 ha și este delimitată pe sectoare distincte: ornamental (aproape 4,5 ha), sistematic, flora globului, economic.
O altă zonă vegetală și turistică deosebită o reprezintă Terasa (Lunca) Jiului, un parc-pădure întins pe o suprafață de peste 60 ha, pe malul stâng al râului Jiu.
Centrul universitar Craiova Craiova
Craiova este un vechi centru universitar de prestigiu al învățământului românesc. Învățământul organizat este instituit aici în 1759 de Constantin Obedeanu. În primăvara anului 1826 școala Obedeanu este transformată în "Școala Națională de Limba Română". Ca vechime este a doua școală românească de grad mediu, după liceul "Sfântu Sava" din București (1818).
Personalități Craiova
* Petrache Poenaru (1799-1875), fondatorul colegiilor naționale din București și Craiova, organizatorul învățmântului național românesc, inventatorul tocului rezervor, brevetat de guvernul francez în mai 1827. În tinerețe a fost pandur în armata lui Tudor Vladimirescu (șef al cancelariei și conțopiștilor), "foaia de propagandă" a armatei lui Tudor Vladimirescu, apărută la inițiativa sa, a însemnat și primul ziar românesc. Steagul național al României în forma actuală, a fost conceput de Petrache Poenaru, după modelul francez. La intrarea armatei lui Tudor Vladimirescu în București, Tudor a purtat pentru prima dată, tricolorul actual, preluat apoi de pașoptiști. Flamura steagului armatei pandurilor fusese până atunci alcătuită din două bucăți de mătase, una albă și cealaltă albastră, cusute pe margini cu ciucuri roșii, galbeni și albaștri.
* Diplomatul Nicolae Titulescu, unicul diplomat din lume ales de doua ori președinte al Ligii Națiunilor (în 1930 și 1931).
* Gogu Constantinescu, părintele sonicității
* Henri Coandă, inventorul avionului cu reacție, a fundamentat "the Coanda effect", important membru al Academiei Regale Britanice
* Horia Macellariu, contraamiral român, care a luptat în cel de-al doilea război mondial
* Matematicienii Gheorghe Țițeica și Traian Lalescu
* Astronomul Nicolae Coculescu, fondatorul Observatorului Astronomic din București
* Medicii Dimitrie Gerota, Demetru Paulian
* Nicolae Vasilescu-Karpen, om de știință, fizician, inginer și inventator.
* Scriitori: Alexandru Macedonski, Ion Minulescu, Adrian Păunescu, Traian Demetrescu, Gib I. Mihăescu, Alexandru Mitru, Marin Sorescu
* Filozoful Constantin Rădulescu-Motru
* Constantin Brâncuși a urmat Școala de arte și meserii din Craiova (între anii 1894 - 1898)
* Pictorii: Theodor Aman, Constantin Lecca, Dumitru Anghel, Eustațiu Stoenescu, Ion Țuculescu, Corneliu Baba, Francisc Șirato
* Compozitorii Ion Vasilescu, Virgil Popescu (compozitor)
* Jean Negulescu, regizor, scenarist, actor, producator
* Titu Maiorescu (1840 - 1917) academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filozof, pedagog, politician și scriitor român, prim-ministru al României între 1912 și 1914, ministru de interne, membru fondator al Academiei Române, personalitate remarcabilă a României sfârșitului secolului al XIX-lea și începutului secolului XX.
* Ludovic Mrazek (1867 - 1944), om de știință român, specialist în geologie și în exploatarea petrolului, membru al Academiei Române
* Adriana Iliescu, cea mai vârstnică mamă din lume.
Transport Craiova
Economie Craiova
Craiova a fost, de-a lungul timpului, un important târg, principala îndeletnicire fiind comerțul, întreaga istorie a orașului fiind marcată de poziția de nod comercial și administrativ. Orașul s-a menținut ca centru comercial în care se tranzacționau: cereale, animale, sare, piei, seu și cervis.
Ca urmare a cerințelor mereu crescânde ale exportului s-a înființat la Craiova, în 1846, prima societate românească pe acțiuni pentru transportul cerealelor cu vaporul pe Dunăre, la Brăila.
În preajma anului 1860 în Craiova existau 4633 clădiri, dintre care 3220 case, 26 biserici, 11 școli, 60 fabrici-ateliere. Existau și aproximativ 90 de stabilimente cu caracter industrial, dintre care: 12 mori, 3 fabrici de bere, 2 fabrici de gaz și ulei, 4 tăbăcării, 2 tipografii. Statisticile înscriu existența la Craiova a 57,7% din numărul total al meseriașilor din cuprinsul județului Dolj (1088 meseriași, 697 calfe și 485 ucenici).
Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, Craiova era un oraș ce avea mici fabrici și ateliere de produse chimice, mașini agricole, arte grafice, tăbăcării, textile, materiale de construcții etc.
La 26 octombrie 1896 intră în funcțiune uzina electrica a Craiovei (cu echipamente AEG - Allgemeine Elekticitats-Gesellschaft), având o putere instalată de 310 cai-putere, și care alimenta 365 de lămpi de pe 39 de străzi într-o retea de 30 de kilometri. Craiova a fost primul oras al tarii alimentat cu curent electric pe baza de motoare cu combustie internă.
În anul 1900, Craiova deținea 43,1% din numărul întreprinderilor din Oltenia, cuprinzând 924 de firme (dintre care 20 aparțineau industriei mari, folosind 1078 de muncitori). În 1925, numărul firmelor încadrabile în "industria mare" se ridica la 40, iar în 1930 numărul de muncitori este de 5530.
Se afirmă și comerțul bancar, la începutul secolului al XX-lea existând deja 6 banci și 2 case de schimb valutar.
În perioada interbelică, orașul, fiind situat într-o zona eminamente agrară, înaintează cu pași prea mici pe calea industrializării. Astfel, în 1939, în Craiova existau numai 7 întreprinderi cu peste 100 de muncitori: Fabrica de postav "Oltenia", "Scrisul Românesc", Fabrica de paste făinoase "Concordia", Fabrica de pâine și paste făinoase "Barbu Druga", "Semănătoarea", Uzina Electrică și Fabrica de pâine "Traiul".
Singura ramura industrială ale cărei întreprinderi puteau fi comparate cu unități similare din alte centre ale țării era industria artelor grafice. Cele două întreprinderi tipografice craiovene "Ramuri" și "Scrisul Românesc" se bucurau de un bun renume în țară și chiar peste hotare.
Începând cu anii '60 orașul devine un puternic centru industrial; se dezvoltă industria constructoare de mașini si utilaje, de avioane, industria chimică, alimentară, ușoară, a materialelor de construcții, industria electrotehnică, industria extractivă și industria energetică.
Dupa decembrie 1989, s-a remarcat o scădere a producției în domeniul industrial, totuși industria continuă să reprezinte ramura de activitate cu mare pondere în economia orașului (70%).
În perioada ulterioară revoluției se înregistrează progrese reale în dezvoltarea serviciilor de telecomunicații, a serviciilor bancare și de asigurări, a serviciilor de consultanță în afaceri (CDIMM, Centrul Româno-American). La nivelul județului are loc o creștere spectaculoasă a numărului de firme mixte și a valorii capitalului investit. Raportându-ne la mărimea capitalului străin investit, dupa Coreea de Sud (care a investit în Daewoo Automobile Romania), cel mai mare volum de investiții provine, în ordine descrescătoare, din: Italia, Belgia, Austria, Germania, Elveția, Grecia, Israel).
Populația ocupată actual - de circa 110.000 persoane - se repartizează astfel: 38% în industrie, 15% în comerț și reparații, 10% în transporturi și depozitare, 8% în învățământ și 5,7% în domeniul medical.
Craiova este și nod feroviar cu stație de triaj în vestul orașului ("Craiova Triaj").
Relații externe Craiova
Orașe înfrățite Craiova
* Kuopio
* Nanterre
* Shiyan
* Skopje
* Vratza
Orașe partenere Craiova
* Lyon
* Uppsala
Consulate Craiova
* Consulatul onorific al Franței
* Consulatul onorific al Italiei