Prezentarea orașului Buzău
Județ:
|
Buzău |
Site-uri utile:
Primaria Buzău
|
Regiunea geografică: |
Muntenia |
Populație: |
115 494 loc (locul 18) |
Recensământ: |
2002 |
Suprafață: |
81 km2 (locul 110) |
Densitate: |
1 637 loc/km2 (locul 20) |
Altitudine: |
101 m. (locul 44) |
Atestare documentară: |
376 (locul 4) |
Latitudine: |
45 grade 08' 00" |
Longitudine: |
26 grade 49' 12" |
Localități: |
|
Primar: |
Constantin Boșcodeală, PSD, din 1996 |
Municipiul Buzău este reședința și cel mai mare oraș al județului Buzău, România. Are o populație de 134.227 locuitori. Orașul se află pe malul drept al râului Buzău, în dreptul ieșirii acestuia dintre dealurile subcarpatice de curbură, într-o regiune cu climă temperată.
Buzău, al cărui nume este atestat documentar din anul 376 e.n., a fost un important târg și sediu episcopal ortodox în Evul Mediu. Activitățile economice principale din oraș în epoca medievală a fost comerțul și agricultura. După încheierea unei perioade de distrugeri succesive în secolele al XVII-lea - al XVIII-lea, economia Buzăului a căpătat și o importantă componentă industrială, în paralel cu dezvoltarea unui sistem de învățământ. În această perioadă a fost construit și Palatul Comunal, clădirea emblematică a orașului, a fost amenajat parcul Crâng, principala zonă verde a orașului și, tot atunci, Buzău a devenit un important nod feroviar. În perioada comunistă, orașul s-a extins mult, triplându-și populația, și au fost construite numeroase fabrici, din care mare parte funcționează și astăzi, în contextul trecerii la o economie de piață.
Printre personalitățile marcante originare din Buzău se află politicianul Alexandru Marghiloman, poetul Vasile Voiculescu, dramaturgul George Ciprian și cântăreața Mihaela Runceanu. De asemenea, în acest oraș au locuit temporar Ion Luca Caragiale, care a deținut un restaurant în oraș; sculptorul Constantin Brâncuși, care și-a instalat cunoscuta sculptură "Rugăciune" în cimitirul "Dumbrava"; și biologul George Emil Palade, care a studiat în Buzău, absolvind liceul B.P. Hasdeu în acest oraș.
Geografie Buzău
Municipiul Buzău este situat în zona centrală a județului, la 120 km de București, în sud-estul României, și ocupă o suprafață totală de 81,3 km2.
Municipiul se află la cotul Carpaților de curbură, la confluența drumurilor între patru mari provincii românești: Muntenia, Transilvania, Moldova și Dobrogea. Râul Buzău, pe al cărui mal drept se află, formează limita nordică a orașului. Forma orașului este alungită, orașul fiind mai mare de-a lungul râului. Buzăul ocupă altitudini de la 101 metri în nord-vest, în apropierea dealurilor până la 88 metri în apropierea râului, media fiind de 95 de metri (cât este și altitudinea în centrul orașului, în piața Dacia). Astfel, Buzău este un oraș aflat într-un relief plat, cu o diferență de altitudine de 10 metri de-a lungul unei linii de 4 km.
Clima Buzău
Precipitațiile anuale sunt de 500 mm și zăpada, iarna, poate ajunge până la 30cm. Râul Buzău are fluctuații de debit frecvente. În special primăvara, la topirea zăpezilor în zona de munte a bazinului acestuia, apele râului cresc. Orașul a fost construit departe de o albie majoră adâncă, astfel că râul nu indundă orașul. La indundațiile majore din 2005 din România, apele râului au avariat grav podul aflat la marginea nordică a orașului, dar nu au produs pagube în oraș.
Clima este mai ales continentală, media fiind de 92 de zile de îngheț pe an (16 zile cu temperaturi sub -10°C), dar și cu 92 de zile de vară, calde și secetoase. Vânturile locale includ Crivățul, care bate dinspre nord-est spre sud-vest (sau uneori dinspre est spre vest) și Austrul, vânt care bate dinspre sud-vest și aduce vara aer uscat și cald și iarna conduce la ridicarea temperaturii.
*Anuarul statistic al României 2006
Flora și fauna Buzău
Flora Buzăului este reprezentată mai ales de o pădure aflată în vestul orașului, rest din Codrii Vlăsiei, pădure de stejar de 189 hectare. Parcul Crâng ocupă 10 hectare din această pădure. Mare parte din străzile din Buzău au copaci plantați pe margine, castani pe Bulevardul Nicolae Bălcescu și tei pe Bulevardul Unirii. Printre plantele crescute de localnici în grădini se numără trandafiri, zambile, lalele, bujori, și petunii, ca și viță de vie și iederă pentru umbră.
Fauna sălbatică din Buzău este compusă din animale adaptate vieții în oraș. Cele mai des întâlnite păsări sunt vrabia, și guguștucul, iar rozătoarele sunt reprezentate de dihor și șobolanul cenușiu. Lacurile sunt populate cu pești mici, cum ar fi boarța și țiparul, și de gușteri și melci.
Istorie Buzău
Etimologie Buzău
Plecând de la forma grecească Μουσεος (Mouseos), istoricul Vasile Pârvan considera că numele Buzăului vine de la forma tracică Bouzeos, transcris greșit ("Μπ" se pronunță "B" în grecește, ori în textul antic a fost omis "π"). A emis ipoteza că denumirea derivă din radicalul trac "Buzes", la care s-a adăugat sufixul "eu", formă a vechiului "aios" (greco-latin).
Preistorie Buzău
În parcul Crâng s-au descoperit așezări din neolitic (cultura Gumelnița), din epoca bronzului (cultura Monteoru) iar în zona industrială Buzău-Sud au fost descoperite așezări geto-dacice.
Atestare documentară Buzău
Prima mențiune documentară a râului Buzău este din secolul al IV-lea: într-o scrisoare din anul 376, trimisă de Iunnius Soranus, guvernatorul Scythiei Minor, arhiepiscopului din Caesarea Mazaca, se relatează despre martirizarea, la 12 aprilie 372, a misionarului creștin Sava, înecat de către goți în râul Buzău. Copii ale documentului "Pătimirea Sfântului Sava" se păstrează la Biblioteca Vaticanului și Biblioteca "San Marco" din Veneția. Unele lucrări ignoră documentul de la Veneția, considerând că el face referire doar la râul Buzău și că astfel prima atestare documentară a orașului Buzău este documentul din 1431 din timpul lui Dan al II-lea.
Târg și sediu episcopal în evul mediu Buzău
Gustav Treiber, în lucrarea sa "Siebenburgische Viertel Jahresschrit" afirmă că în secolul al XII-lea orașul era înconjurat de un zid cu patru porți în cele patru direcții principale.
Prima menționare documentară a Buzăului ca târg și punct de vamă într-un document intern este cel emis la 30 ianuarie 1431 de domnitorul Dan al II-lea privind acordarea unor privilegii de comerț brașovenilor, la trecerea lor prin târgurile Munteniei, între care și Buzăul, la fel ca în timpul domnitorului Mircea cel Bătrân. Actul sugerează că orașul avea titulatura de târg cel puțin dinainte de domnia lui Mircea cel Bătrân.
Episcopia Buzăului este atestată documentar la 1525, în timpul lui Radu de la Afumați, data cea mai probabilă a înființării sale fiind considerată anul 1500, în timpul domniei lui Radu cel Mare. Astfel, orașul a devenit reședință episcopală.
În 1507, Buzăul figurează (sub numele de "Boza") pe o hartă, realizată de Nicolaus Germanus. La acea vreme, orașul era al patrulea ca mărime din Țara Românească, și important partener comercial al Brașovului. Între 1503 și 1515, negustorii din Buzău au comercializat marfă în valoare de 2.245.835 aspri (o monedă otomană). Un document datat 1536 arată că orașul era administrat de un "județ" (primar) și 12 "pârgari" aleși. Complexul episcopiei este legat de centrul orașului și de parcul Crâng (la vremea aceea, o pădure mare aflată lângă oraș) de o rețea subterană de tunele, care datează din secolul al XVI-lea. Rolul acestor tunele era acela de stocare a proviziilor și de a furniza o cale de evacuare a cetățenilor în caz de pericol.
În anul 1571 a fost construită mănăstirea Banului, ctitorie a lui Andronic Cantacuzino. Mănăstirea este denumită a "Banului", după numele dregătoriei ctitorului, din 1618. În 1722, biserica a fost rezidită de Andreiana, soția lui Șerban Cantacuzino. În 1884, la pictarea Bisericii a participat și Gheorghe Tattarescu. Din 1575 datează cea mai veche atestare a Bazarului - al doilea din Țara Românească - piață permanentă cu dughene, prăvălii, pivnițe, magazii. Orașul era la acea vreme compus din patru părți principale: episcopia, mănăstirea Banului, târgul vechi și orașul, ultimul aflat între mănăstire și episcopie.
În ultimul deceniu al secolului al XVI-lea, 18.000 de sârbi s-au stabilit în Țara Românească. Câteva familii au venit în Buzău, construindu-și casele într-o zonă de lângă râul Buzău, cunoscută până astăzi sub numele de "Sârbi". Ulterior, în anii 1792-1838, mulți refugiați bulgari s-au stabilit în același cartier. Datorită similitudinilor între limbile vorbite de cele două grupuri etnice, localnicii au numit și pe noii veniți tot sârbi. Bulgarilor li s-a dat pământ în apropierea râului, unde au înființat grădini de zarzavaturi.
Distrugeri succesive Buzău
Sfârșitul Evului Mediu a adus orașului un val de distrugeri, Buzăul fiind complet sau parțial devastat de războaie repetate și invazii militare străine, dar și de catastrofe naturale.
Armata lui Mihai Viteazul a staționat în Buzău în 1596. După plecarea acesteia, orașul a fost devastat în 1597 de raiduri otomane și tătărești. În anul următor, Mihai Viteazul a adus daruri locuitorilor orașului, pentru a compensa pagubele. Cronicarul Balthasar Walter descrie invazia tătărească din 1597:
În aprilie 1616, multe case din Buzău au fost arse în timpul unei invazii polone. Locuitorii s-au refugiat în munții și pădurile din împrejurimi. Toate titlurile de proprietate funciară s-au pierdut la acestă dată. Un an mai târziu, în iulie 1617, orașul a fost ocupat din nou de armata otomană.
Buzău a fost devastat din nou de tătari în 1623, după cum arată o scrisoare a lui Matei Basarab din 1633:
O invazie turcească din 1659 a dus la distrugerea totală a Buzăului, mulți locuitori fiind luați prizonieri. În 1679, Buzău a fost din nou distrus de otomani. Orașul a fost reconstruit de fiecare dată, apărând astfel pe o hartă din 1700 a Țării Românești, tipărită la Padova de stolnicul Constantin Cantacuzino. Pe hartă figurează alte 22 de orașe și târguri din țară.
După o perioadă de pace relativă, timp în care episcopia a primit finanțări de la domnitor pentru a descrie o școală în greacă și o alta în slavonă, în 1739, în timpul unui război ruso-turc, trupele rusești și cazacii lui Frilow au devastat Buzăul, luându-l pe episcop cu ei.
În timpul altui război ruso-turc, în anii 1768-1774, oastea otomană a ars toate casele și prăvăliile, din oraș nerămânând nicio clădire întreagă. Biserica episcopiei a fost și ea distrusă, iar episcopul s-a mutat temporar la București. Biserica mănăstirii Banului a fost singura care a rămas întreagă, fiind distrusă în 1774 de un cutremur. De asemenea, în timpul Războiului ruso-turc din 1787-1792, orașul a fost distrus din nou. Lungul șir de războaie devastatoare a continuat în 1806 și 1807, când armata otomană a ars din nou Buzăul, ucigând 230 de oameni. Localnicii au fugit în valea Nișcovului, de unde s-au întors numai în 1812. Înainte de acest război, un nou cutremur puternic, în 1802, a dărmat toate bisericile din oraș.
Epidemiile de holeră și de ciumă bubonică de la începutul secolului al XIX-lea au decimat și ele populația orașului (vezi "Ciuma lui Caragea").
Ultimul război care a devastat orașul a fost în 1821 în timpul războiului grec de independență, când luptele dintre turci și Eteria au dus la devastarea orașului. Ispravnicii din oraș spuneau că ""Locuitorii refuză să se întoarcă la casele lor, iar pe noi ne-au lăsat singuri"". După aceasta, în urma adoptării Regulamentului Organic, a început o perioadă de reconstrucție și modernizare. Țara Românească a încetat să mai fie teatru de operațiuni în războaiele dintre Imperiul Otoman și Rusia, conflictele mutându-se în Crimeea, Balcanii de Vest și de Sud și în Caucaz.
Astfel, deși Buzău este atestat documentar ca polis încă din secolul al IV-lea e.n., și ca târg din 1431, cea mai veche clădire din oraș este Casa Vergu-Mănăilă, construită în secolul al XVIII-lea, în preajma anului 1780. Casa Vergu-Mănăilă era proprietatea unei familii boierești, numită Vergu, care deținea și o cârciumă și o brutărie în oraș.
Dezvoltarea din secolul al XIX-lea Buzău
De-a lungul secolului al XIX-lea, orașul a depășit dificultățile reconstrucțiilor repetate și a început să se dezvolte ca oraș modern cu o viață economică și culturală puternică. Pădurea Crâng a devenit loc de petreceri pentru localnici începând cu 1829 și în cele din urmă a fost amenajată ca grădină publică în 1850.
Au început să se înființeze școli, episcopia deschizând o școală de pictori de biserici și iconari, condusă de Nicolae Teodorescu și unde a studiat și pictorul Gheorghe Tattarescu. Un an mai târziu episcopul Dionisie Romano a deschis Școala Normală (școală de învățători), școală ce pregătea învățători pentru școlile generale din oraș și pentru cele din 115 sate. Seminarul teologic ortodox din Buzău, înființat în 1836, a fost a doua școală teologică din Țara Românească, după seminarul din București.
Cel mai vechi recensământ cunoscut al Buzăului, datând din anul 1832, arată că în Buzău locuiau 2.567 de oameni dintre care: 18 evrei, 1 englez, 1 austriac și restul (99%) români.
În perioada 1837-1840 s-a introdus iluminatul public. Lămpile de pe străzi funcționau cu lumânări de seu, la început funcționând 38 de lămpi. Până în 1861, numărul acestora crescuse la 50. În 1841, străzile orașului, până atunci dezordonate și întortocheate, au fost realiniate după reguli urbane.
În 1842 în oraș exista un medic, o moașă autorizată oficial și o echipă de pompieri. În timpul Revoluției de la 1848, s-a înființat la Buzău o "Gardă Națională", supervizată de Barbu și Nicolae Bălcescu, imediat după organizarea guvernului revoluționar de la București în iunie. Revoluția a fost însă înăbușită de armatele otomane și rusești și Buzăul a fost ocupat de armata rusă timp de trei ani. Tot armata rusă a ocupat Buzăul din nou în 1853 în timpul Războiului Crimeei. Dezvoltarea orașului a continuat după încheierea acestei ocupații militare.
La divanele ad-hoc organizate după Congresul de la Paris din 1856, marea majoritate a reprezentanților Buzăului au votat pentru unirea Țării Românești cu Moldova. Mai târziu, după ce cele două țări au intrat într-o uniune personală pe 24 ianuarie 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost primit cu entuziasm de locuitorii Buzăului și a fost convins de aceștia să rămână peste noapte în oraș, în timp ce era pe drum de la Iași la București. Proaspăt alesul domnitor al Țării Românești și Moldovei a plecat a doua zi din oraș pe "Strada Mare", o stradă denumită astăzi, în amintirea evenimentului, "Bulevardul Unirii".
Clădirile de pe strada Cuza Vodă (la acea vreme numită "Strada Târgului") au fost ridicate între 1850 și 1880 într-un stil specific caselor negustorești din secolul al XIX-lea din sud-estul Europei - clădiri cu parter și etaj, cu prăvălii la parter, și locuințe la etaj.
Viața culturală a înflorit și ea, și în 1852, a avut loc în Buzău pentru prima oară un spectacol de teatru. În 1854, episcopia a importat o tiparniță de la Viena, tiparniță folosită pentru a tipări "Biblia de la Buzău", a patra Biblie în limba română (primele trei fiind Biblia de la București din 1688, o Biblie tipărită la Blaj în 1792 și o alta tipărită la Sankt Petersburg în 1819).
Sistemul de iluminat public a fost îmbunătățit în 1860 prin introducerea lămpilor cu gaz. În același an, casele au fost numerotate, iar străzile principale au fost pietruite. Spitalul Gârlași (astăzi, "Spitalul de boli infecțioase") a fost înființat în 1865, devenind astfel primul spital permanent.
Teatrul "Moldavia" a fost deschis în 1898 într-o clădire din centrul orașului. Sala cu 400 de locuri a fost locul în care au ținut reprezentații artiștii importanți care au venit în Buzău, cum ar fi Constantin Nottara, George Enescu și localnicul Nicolae Leonard.
În 1899, primarul Nicu Constantinescu a demarat construcția Palatului Comunal, proiect finalizat în 1903. Palatul Comunal este și astăzi cea mai cunoscută clădire din oraș. Constantinescu a decis să rearanjeze străzile centrale ale orașului, străzi înguste și întortocheate, moștenire a vechii istorii de oraș-târg și a repetatelor distrugeri urmate de reconstrucții dezorganizate ale clădirilor. Astfel, au fost construite Bulevardul Parcului (între Palatul Comunal, aflat în centru, și Parcul Crâng) și "Bulevardul Gării" (care leagă centrul orașului de gară), bulevarde largi și drepte.
În această perioadă, Constantin Brâncuși și Ion Luca Caragiale au locuit pentru scurt timp în Buzău. Caragiale a închiriat un restaurant lângă gară în 1894 și a locuit acolo timp de un an. În acest timp, el a ținut o prelegere publică, al cărei subiect planificat, "Tehnica prozei" a fost schimbat în ultimul moment în "Cauzele prostiei omenești". Brâncuși a locuit în oraș în vara lui 1914, după ce Eliza Seceleanu, văduva unui tânăr boier local, l-a angajat să-i realizeze două sculpturi: "Rugăciune" și bustul lui Petre Stănescu, răposatul ei soț. După ce a realizat cele două sculpturi la Paris, Brâncuși le-a adus în Buzău și a locuit acolo timp de câteva luni cât a lucrat la pregătirea soclurilor acestora. Ambele sculpturi au decorat mormântul lui Stănescu din cimitirul "Dumbrava", dar au fost mutate la "Muzeul Național de Artă al României" din București, fiind înlocuite de două copii. Copiile au fost furate în 1999 și nu au mai fost înlocuite.
Primul bec electric din oraș a fost instalat în 1899, în fața grădinii publice din centrul orașului. Primul spectacol cinematografic din Buzău a avut loc în 1904, într-o berărie de pe Bulevardul Parcului, și a fost organizat de un localnic pe nume Nicolae Mihăilescu.
Cele două războaie mondiale și perioada dintre ele Buzău
În timpul primului război mondial, orașul a fost ocupat, din 14 decembrie 1916 până pe 14 noiembrie 1918, de trupe germane, și mulți localnici s-au refugiat în Moldova sau în zona rurală din preajma orașului. Buzăul a revenit după război sub administrație românească.
În 1921, s-a înființat o echipă de fotbal, numită "Vârtejul", și primul meci de box din Buzău s-a desfășurat în 1931, când s-a tipărit și primul ziar sportiv.
După 1918, Buzău a continuat să se dezvolte, devenind treptat centru industrial. Uzina electrică, a cărei construcție începută în 1911 a fost întreruptă de anii de război, a fost în cele din urmă dată în folosință în 1928, ceea ce a avut drept consecință generalizarea iluminatului electric în oraș.
Cel mai important primar al Buzăului din perioada dintre cele două războaie mondiale a fost Stan Săraru, care a construit în 1935 o piață de alimente modernă, care este astăzi cea mai importantă piață agroalimentară din oraș, numită "piața Stan Săraru". Același primar a demarat construcția Stadionului Crâng, a înființat o baie publică și a pavat străzile principale cu piatră cubică..
Un vultur, poreclit de localnici "Ilie" și crescut de un negustor din apropiere, a devenit mascota gării între 1930 și 1943. Ilie venea adesea în gară și mânca din mâinile călătorilor. Vulturul a murit în timpul celui de-al doilea război mondial, împușcat de soldați naziști. În amintirea lui, o marcă de bere produsă în Buzău s-a numit "Vulturul", și o stradă din oraș poartă numele "Strada Vulturului".
În timpul celui de-al doilea război mondial, armata sovietică a ocupat Buzăul la sfârșitul lunii august 1944, și, deoarece soldați germani erau baricadați în Palatul Comunal, turnul acestuia a fost dărâmat cu tunul. Turnul a fost reconstruit după război. În zonă au avut loc lupte după 23 august 1944, când mareșalul Ion Antonescu a fost arestat în București și guvernul său pro-nazist a fost înlăturat de la putere. În Cimitirul Eroilor, aflat în partea vestică a orașului, au fost înmormântați soldații români, germani și sovietici care au murit atunci.
Perioada comunistă Buzău
După război, când guvernul român a fost preluat de regimul comunist, Buzăul a pierdut statutul de reședință de județ în 1952, fiind inclus în Regiunea Ploiești. Județul Buzău a fost reînființat în 1968.
Toate fabricile din Buzău au fost naționalizate și, mai ales spre sfârșitul perioadei comuniste, politica de sistematizare a guvernului comunist a dus la demolarea vechilor cartiere de case, ducând la schimbarea totală a aspectului orașului. Până în 1953, zonele rezidențiale erau compuse exclusiv din case, multe dintre ele fiind dărâmate în această perioadă pentru a face loc blocurilor. Acest proces a fost la început lent, dar între 1980 și 1988, toate casele de pe strada principală a orașului au fost demolate și înlocuite cu blocuri. În acea perioadă au fost distruse multe clădiri istorice, printre care și teatrul "Moldavia". Din centrul istoric al Buzăului, doar casele de pe strada "Cuza Vodă" au rămas în picioare. De asemenea, în 1969, un cartier rezidențial a fost contruit în Parcul Crâng, reducându-i acestuia dimensiunile. Această dezvoltare a fost uneori haotică, așa cum s-a întâmplat în 1985, când noul "Bulevard Unirii" a fost redirecționat de primarul Dochia, care a ordonat ca fundațiile unor blocuri în construcție la acea dată să fie astupate într-o singură noapte și ca strada să treacă peste acestea.
În timpul regimului comunist, a avut loc și o industrializare forțată, platforma industrială Buzău-Sud fiind inaugurată în 1963. Poziția acesteia a fost aleasă pentru a folosi un teren nefertil, unde fusese înainte o rafinărie și care acum era acoperit de mlaștini. Această locație prezintă și avantajul vânturilor locale care îndepărtează de oraș noxele produse de fabrici.
În această perioadă au fost aduse însă și unele îmbunătățiri orașului. Parcul "Tineretului" a fost construit în partea de est, cu o sală de sport și un bazin olimpic. În 1981, s-a deschis un cinematograf cu 650 de locuri, și un spital mare a fost construit între 1971-1973. În 1976, orașul a sărbătorit 1600 de atestare documentară. Pentru a marca evenimentul, a fost construit un obelisc în Parcul Crâng. În același an, "Piața Daciei", piața principală din oraș aflată în fața Palatului Comunal, a fost pavată din nou, cu marmură de Măgura, albă, roșie și gri, cu modele asemănătoare celor de pe costumele populare tradiționale din zona Bisoca.
Postcomunism (după 1990) Buzău
Procesul de demolare a caselor a fost stopat după căderea comunismului în România, la sfârșitul lui decembrie 1989. Economia orașului a stagnat o perioadă, dar Buzăul a reînceput să se dezvolte, după ce întreprinderile de stat au fost privatizate și reorganizate și au apărut alte companii noi.
În 1991 s-a început lucrul la o catedrală ortodoxă, numită "Catedrala Sfântul Sava". În 1995, un nou teatru, numit "Teatrul George Ciprian", a fost deschis în Buzău.
Populație Buzău
Evoluția populației Buzău
*1832: 2,567
*1864: 9,027
*1892: 17,300
*1900: 21,000
*1941: 44,511
*1968: 66,433
*1977: 101,149
*1992: 148,087
*2002: 134,227
Structura etnică Buzău
La recensământul din 2002, populația Buzăului a fost de 134.227 locuitori, dintre care:
*Români: 128.423 (95,67 %)
*Romi: 5.502 (4,09 %)
*Alții: 0,24%
Structura religioasă Buzău
După religie, locuitorii sunt în marea lor majoritate (98,79%) ortodocși.
Economie Buzău
În perioada medievală, economia Buzăului era bazată pe comerț, târgul fiind punct de vamă și de schimb, și înflorind în urma poziției sale la curbura Carpaților la întretăierea drumurilor care legau Țara Românească de Moldova și Transilvania. Vechea tradiție de târg a Buzăului se păstrează încă, târgul "Drăgaica" ținându-se în luna iunie, în preajma solstițiului de vară și reunind mici producători și comercianți din diverse regiuni ale României.
Reforma agricolă din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza a dus la luarea în arendă, în 1897 și 1898, de către grădinarii bulgari a unor terenuri achiziționate de stat de la episcopie. Aceștia și-au dezvoltat sisteme de distribuție a zarzavaturilor atât în Buzău, cât și în orașele din apropiere, ca Brașov, Ploiești sau Râmnicu Sărat, activitatea lor devenind și mai prosperă după împroprietărirea din 1921.
În urma încheierii perioadei distrugerilor orașului, dezvoltarea economică a căpătat și o componentă industrială. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, dezvoltarea rețelei de cale ferată în România, rețea în cadrul căreia orașul Buzău constituia un important nod, a dat un puternic impuls evoluției de la mici ateliere meșteșugărești spre instalații industriale. Prima astfel de instalație industrială a fost moara "Garoflid", deschisă în 1883, care funcționa și ca fabrică de postav și dimie. În 1894, s-a construit o rafinărie de petrol a societății "Saturn", rafinărie care a funcționat timp de 50 de ani.
După o scădere drastică la nivel național a producției industriale cauzată de primul război mondial (producția din 1919 era doar un sfert din cea din 1913), dezvoltarea industrială a prins viteză în perioada interbelică. O componentă importantă a industriei locale a constituit-o industria de morărit. Prima moară industrială din oraș, "Garoflid", denumită "Zangopol" după noul său proprietar, ajunsese în 1928 la un capital de 5 milioane de lei, iar în 1938 la 30 de milioane de lei, societatea de exploatare a ei având aproximativ 100 de angajați. O altă afacere importantă care a demarat în această perioadă a fost fabrica "Metalurgica și Turnătorie - S.A.", fondată în 1928 cu un capital de peste 9 milioane de lei. Deși la început a avut o perioadă dificilă, fiind închisă în timpul Marii Crize, ea și-a redeschis porțile în 1933, fiind închisă din nou între 1940 și 1944, în timpul celui de-al doilea război mondial.
După al doilea război mondial, în urma deciziei de naționalizare din 11 iunie 1948 toate întreprinderile au fost trecute în proprietatea statului. De asemenea, regimul comunist a trecut și la aplicarea politicilor de industrializare forțată, unele din industriile implementate aici nefiind potrivite regiunii. În 1965 s-a demarat proiectul zonei industriale Buzău Sud, o zonă industrială de 318 ha, în zona în care se aflase rafinăria "Saturn", aruncată în aer în timpul celui de-al doilea război mondial. Cele mai importante întreprinderi din Buzău, nou înființate sau modernizate în această perioadă, se află pe platforma Buzău Sud: "Întreprinderea de sârmă și produse din sârmă" (denumită după 1990 "Ductil"), "Întreprinderea de aparate cale" (după 1990, "Apcarom"), "Întreprinderea Metalurgica" (cea fondată în 1928), "Întreprinderea de geamuri".
Alte întreprinderi industriale din Buzău au fost înființate în această perioadă în alte zone, cum este "Întreprinderea de Contactoare" aflată în zona de nord-est a orașului și cea de mase plastice (după 1990, "Romcarbon S.A.") aflată în nord.
În ciuda industrializării forțate, Buzăul nu s-a axat pe o singură industrie și nu a existat o singură întreprindere de care să depindă întreaga economie a orașului. Conform noii legi a societăților comerciale, adoptată în 1990, după înlăturarea regimului comunist, întreprinderile din oraș s-au reorganizat ca societăți pe acțiuni. Doar câteva din aceste societăți nu au supraviețuit tranziției spre economia de piață, multe altele, în urma reorganizărilor, devenind sau redevenind competitive.
În prezent, cea mai mare companie bazată în Buzău este holdingul "Romet", cu capital integral românesc, compus din mai multe firme care produc izolații pentru conductele de apă și gaze, filtre de apă, stingătoare de incendii și alte produse. Compania a avut succes în anii 1990, comercializând filtrul de apă "Aquator". În 1999, acest grup de firme a achiziționat și firma "Aromet S.A.", succesoarea fabricii "Metalurgica", fondată în 1928.
Alte companii din Buzău au fost privatizate prin programe vizate de Banca Mondială. "Apcarom S.A.", unic producător în România de aparate de cale ferată, a fost achiziționat de compania austriacă VAE, și are în anul 2008 un capital social de 7,38 milioane lei. "Ductil S.A.", una din cele mai mari societăți economice din Buzău, a fost privatizată în 1999 și divizată în perioada 1999-2000 de noul acționar majoritar, FRO Spa, acesta păstrând doar secția de electrozi și echipamente de sudură și vânzând celelalte secții. Secția care produce sârmă, produse din sârmă, plasă sudată, beton și feronerie a devenit "Ductil Steel S.A." și face parte din portofoliul companiei italiene Sidersipe. Secția de pulberi feroase a devenit "Ductil Iron Powder". În 2007, FRO Spa a cedat și pachetul majoritar al "Ductil S.A." companiei rusești "Mechel", pentru 90 de milioane de euro. "Zahărul S.A.", producătorul de zahăr din oraș, a fost achiziționat de grupul "Agrana România", cu capital austriac, grup care deține alte fabrici de zahăr la Roman și la Țăndărei.
Industria de morărit este în continuare o componentă a economiei locale, cel mai mare producător local pe această piață fiind "Boromir Prod", al cărei acționar majoritar este grupul vâlcean "Boromir Ind".
Transporturi Buzău
Calea ferată Buzău
Buzău este un important nod feroviar, legând București și Ploiești de Focșani, Galați și Constanța. Gara din oraș a fost deschisă în 1872, împreună cu calea ferată București-Galați.
O ramificație a acestei căi ferate, de la Buzău la Mărășești a fost deschisă după câțiva ani, pe 13 iunie 1881, devenind prima cale ferată proiectată de ingineri români.
Linia "Buzău-Nehoiașu", deschisă în 1908, leagă Buzău de multe din localitățile de pe valea Buzăului, inclusiv de orașele Nehoiu și Pătârlagele.
Drumuri Buzău
La Buzău se poate ajunge pe DN2 (E85) de la București și din orașele importante din Moldova. DN1B (E577) leagă Buzău de Ploiești iar DN10 traversează Munții Carpați pe la curbura sud-estică a acestora prin Pasul Buzău către Brașov. La Galați și Brăila se poate ajunge pe DN2B.
Două autogări, una aflată în nordul orașului și cealaltă în sud, în apropierea gării, sunt folosite de companiile private de transport care operează servicii regulate de legătură rutieră cu alte orașe sau cu comunele din apropiere.
Transport aerian Buzău
Aeroportul internațional cel mai apropiat de Buzău este Aeroportul Internațional Henri Coandă, din Otopeni, oraș aflat la 110 km distanță.
Transportul public Buzău
În Buzău circulă 10 linii regulate de autobuz, care leagă zonele rezidențiale de principalele zone industriale (inclusiv de platforma industrială Buzău Sud), de centrul orașului și de gară. Există câteva companii de taxi licențiate de primărie și care operează în oraș și în localitățile apropiate.
Educație și cultură Buzău
În 1868 s-a deschis prima librărie la Buzău, a lui Al. Georgescu, iar în 1873 a luat ființă noua tipografie "Alexandru Georgescu", prima tipografie laică, deschizând drumul publicisticii buzoiene.
În 1873 Basil Iorgulescu a înființat Biblioteca Gimnaziului "Tudor Vladimirescu" (Colegiul Național "B.P.Hasdeu") iar în 1893 Biblioteca Publică "Carol I" în noul local al gimnaziului. Se constituie în 1895 prima colecție publică de piese arheologice, antropologice și istorice într-o sală a Gimnaziului "Tudor Vladimirescu" ("B.P.Hasdeu") - în fapt primul muzeu la Buzău.
Colegiul Național "B. P. Hasdeu" este cea mai prestigioasă instituție de învățământ a orașului. El a luat ființă în 1867, clădirea fiind construită pe un teren care a aparținut mănăstirii Banului, și a purtat numele de "Gimnaziul Tudor Vladimirescu" până în 1875, când a primit numele "Alexandru Hâjdeu". Din 1932 el poartă numele "Bogdan Petriceicu Hasdeu".
În secolul al XX-lea se înființează noi școli liceale, cea mai importantă fiind Școala secundară de fete gr II. (devenită ulterior Colegiul Național Mihai Eminescu), deschisă în 1919.
Începând cu anul 1990 se desfășoară anual „Concursul național de creație literară «V. Voiculescu»”, un concurs pe două secțiuni: poezie și proză scurtă.
În 1992 se înființează „Colegiul Universitar Economic Buzău”, care aparține de structura „Academiei de Studii Economice București”, prima instituție de învățământ superior din oraș.
Primul teatru din Buzău de după 1989, teatrul "George Ciprian" s-a înființat în 1996, prin eforturile lui Paul Ioachim, care a fost și director al teatrului, până la moartea sa în 2002. Teatrul este teatru de proiecte, neavând o trupă proprie. Din 2003, anual, la Buzău se desfășoară festivalul de teatru „Gala noilor generații - Capul de Regizor”, un festival structurat pe cinci secțiuni și conceput pentru promovarea tinerilor regizori.
Principalul muzeu din oraș este "Muzeul Județean de Istorie". Acesta gestionează atât expoziția de la sediul său, cât și colecția de etnografie și artă populară "Casa Vergu-Mănăilă", Casa Memorială "Vasile Voiculescu" din Pârscov, Muzeul chihlimbarului de la Colți, precum și Tabăra de sculptură de la Măgura.
Sport Buzău
Clubul de fotbal-fanion al orașului este FC Gloria Buzău, fondat în 1973, a cărui echipă este prezentă în Liga I, primul eșalon de fotbal al României. Echipa își desfășoară meciurile acasă pe Stadionul Municipal, aflat lângă parcul Crâng. Cele mai mari performanțe ale clubului sunt locul 5 în prima ligă românească în 1985 și calificarea în semifinalele Cupei României în 2008.
În Buzău se află și o sală de sport, care poartă numele handbalistului Romeo Iamandi, și în care se desfășoară competiții și întâlniri de hanbal, baschet, volei sau tenis de masă. Există și un patinoar și un bazin olimpic de înot.
Turism Buzău
În Buzău funcționează câteva hoteluri, printre care se numără "Hotel Pietroasa" și "Hotel Bucegi". În Buzău se pot vizita parcul Crâng și "Casa Vergu-Mănăilă", clădire din secolul al XVIII-lea care găzduiește astăzi o colecție de etnografie și artă populară. De asemenea, orașul Buzău se află în apropiera altor obiective turistice, valea Buzăului, Vulcanii Noroioși, Mănăstirea Ciolanu și tabăra de sculptură de la Măgura, stațiunea Sărata Monteoru sau localitatea Pietroasele unde în care au fost descoperite un celebru tezaur gotic și un castru roman.
Politică și administrație Buzău
Ca și alte orașe românești, Buzău este administrat de un primar și un consiliu local compus din 23 consilieri. Primarul orașului este Constantin Boșcodeală, din 1996, reales în 2008 pentru un al patrulea mandat. Consiliul local a avut în perioada 2004-2008 următoarea componență pe partide politice:
În urma alegerilor locale din 2008, a rezultat următoarea componență a consiliului local:
Orașe înfrățite Buzău
* Oudenaarde, Belgia (1999)
* Agios Dimitrios, Grecia (2006)
Personalități marcante Buzău
*Vasile Voiculescu - scriitor
*George Emil Palade – medic, laureat al premiului Nobel pentru Medicină și Fiziologie
*Alexandru Marghiloman – om politic, prim-ministru al României
*Basil Iorgulescu – pedagog și publicist
*George Ciprian - actor și dramaturg
*Laurențiu Cazan - muzician
*Mihaela Runceanu - cântăreață