Municipiul Buzău este reşedinţa şi cel mai mare oraş al judeţului Buzău, România. Are o populaţie de 134.227 locuitori. Oraşul se află pe malul drept al râului Buzău, în dreptul ieşirii acestuia dintre dealurile subcarpatice de curbură, într-o regiune cu climă temperată.

Buzău, al cărui nume este atestat documentar din anul 376 e.n., a fost un important târg şi sediu episcopal ortodox în Evul Mediu. Activităţile economice principale din oraş în epoca medievală a fost comerţul şi agricultura. După încheierea unei perioade de distrugeri succesive în secolele al XVII-lea - al XVIII-lea, economia Buzăului a căpătat şi o importantă componentă industrială, în paralel cu dezvoltarea unui sistem de învăţământ. În această perioadă a fost construit şi Palatul Comunal, clădirea emblematică a oraşului, a fost amenajat parcul Crâng, principala zonă verde a oraşului şi, tot atunci, Buzău a devenit un important nod feroviar. În perioada comunistă, oraşul s-a extins mult, triplându-şi populaţia, şi au fost construite numeroase fabrici, din care mare parte funcţionează şi astăzi, în contextul trecerii la o economie de piaţă.

Printre personalităţile marcante originare din Buzău se află politicianul Alexandru Marghiloman, poetul Vasile Voiculescu, dramaturgul George Ciprian şi cântăreaţa Mihaela Runceanu. De asemenea, în acest oraş au locuit temporar Ion Luca Caragiale, care a deţinut un restaurant în oraş; sculptorul Constantin Brâncuşi, care şi-a instalat cunoscuta sculptură "Rugăciune" în cimitirul "Dumbrava"; şi biologul George Emil Palade, care a studiat în Buzău, absolvind liceul B.P. Hasdeu în acest oraş.

Geografie Buzău

Municipiul Buzău este situat în zona centrală a judeţului, la 120 km de Bucureşti, în sud-estul României, şi ocupă o suprafaţă totală de 81,3 km².

Municipiul se află la cotul Carpaţilor de curbură, la confluenţa drumurilor între patru mari provincii româneşti: Muntenia, Transilvania, Moldova şi Dobrogea. Râul Buzău, pe al cărui mal drept se află, formează limita nordică a oraşului. Forma oraşului este alungită, oraşul fiind mai mare de-a lungul râului. Buzăul ocupă altitudini de la 101 metri în nord-vest, în apropierea dealurilor până la 88 metri în apropierea râului, media fiind de 95 de metri (cât este şi altitudinea în centrul oraşului, în piaţa Dacia). Astfel, Buzău este un oraş aflat într-un relief plat, cu o diferenţă de altitudine de 10 metri de-a lungul unei linii de 4 km.

Clima Buzău

Precipitaţiile anuale sunt de 500 mm şi zăpada, iarna, poate ajunge până la 30cm. Râul Buzău are fluctuaţii de debit frecvente. În special primăvara, la topirea zăpezilor în zona de munte a bazinului acestuia, apele râului cresc. Oraşul a fost construit departe de o albie majoră adâncă, astfel că râul nu indundă oraşul. La indundaţiile majore din 2005 din România, apele râului au avariat grav podul aflat la marginea nordică a oraşului, dar nu au produs pagube în oraş.

Clima este mai ales continentală, media fiind de 92 de zile de îngheţ pe an (16 zile cu temperaturi sub -10°C), dar şi cu 92 de zile de vară, calde şi secetoase. Vânturile locale includ Crivăţul, care bate dinspre nord-est spre sud-vest (sau uneori dinspre est spre vest) şi Austrul, vânt care bate dinspre sud-vest şi aduce vara aer uscat şi cald şi iarna conduce la ridicarea temperaturii.

*Anuarul statistic al României 2006

Flora şi fauna Buzău

Flora Buzăului este reprezentată mai ales de o pădure aflată în vestul oraşului, rest din Codrii Vlăsiei, pădure de stejar de 189 hectare. Parcul Crâng ocupă 10 hectare din această pădure. Mare parte din străzile din Buzău au copaci plantaţi pe margine, castani pe Bulevardul Nicolae Bălcescu şi tei pe Bulevardul Unirii. Printre plantele crescute de localnici în grădini se numără trandafiri, zambile, lalele, bujori, şi petunii, ca şi viţă de vie şi iederă pentru umbră.

Fauna sălbatică din Buzău este compusă din animale adaptate vieţii în oraş. Cele mai des întâlnite păsări sunt vrabia, şi guguştucul, iar rozătoarele sunt reprezentate de dihor şi şobolanul cenuşiu. Lacurile sunt populate cu peşti mici, cum ar fi boarţa şi ţiparul, şi de guşteri şi melci.

Istorie Buzău

Etimologie Buzău

Plecând de la forma grecească Μουσεος (Mouseos), istoricul Vasile Pârvan considera că numele Buzăului vine de la forma tracică Bouzeos, transcris greşit ("Μπ" se pronunţă "B" în greceşte, ori în textul antic a fost omis "π"). A emis ipoteza că denumirea derivă din radicalul trac "Buzes", la care s-a adăugat sufixul "eu", formă a vechiului "aios" (greco-latin).

Preistorie Buzău

În parcul Crâng s-au descoperit aşezări din neolitic (cultura Gumelniţa), din epoca bronzului (cultura Monteoru) iar în zona industrială Buzău-Sud au fost descoperite aşezări geto-dacice.

Atestare documentară Buzău

Prima menţiune documentară a râului Buzău este din secolul al IV-lea: într-o scrisoare din anul 376, trimisă de Iunnius Soranus, guvernatorul Scythiei Minor, arhiepiscopului din Caesarea Mazaca, se relatează despre martirizarea, la 12 aprilie 372, a misionarului creştin Sava, înecat de către goţi în râul Buzău. Copii ale documentului "Pătimirea Sfântului Sava" se păstrează la Biblioteca Vaticanului şi Biblioteca "San Marco" din Veneţia. Unele lucrări ignoră documentul de la Veneţia, considerând că el face referire doar la râul Buzău şi că astfel prima atestare documentară a oraşului Buzău este documentul din 1431 din timpul lui Dan al II-lea.

Târg şi sediu episcopal în evul mediu Buzău

Gustav Treiber, în lucrarea sa "Siebenburgische Viertel Jahresschrit" afirmă că în secolul al XII-lea oraşul era înconjurat de un zid cu patru porţi în cele patru direcţii principale.

Prima menţionare documentară a Buzăului ca târg şi punct de vamă într-un document intern este cel emis la 30 ianuarie 1431 de domnitorul Dan al II-lea privind acordarea unor privilegii de comerţ braşovenilor, la trecerea lor prin târgurile Munteniei, între care şi Buzăul, la fel ca în timpul domnitorului Mircea cel Bătrân. Actul sugerează că oraşul avea titulatura de târg cel puţin dinainte de domnia lui Mircea cel Bătrân.

Episcopia Buzăului este atestată documentar la 1525, în timpul lui Radu de la Afumaţi, data cea mai probabilă a înfiinţării sale fiind considerată anul 1500, în timpul domniei lui Radu cel Mare. Astfel, oraşul a devenit reşedinţă episcopală.

În 1507, Buzăul figurează (sub numele de "Boza") pe o hartă, realizată de Nicolaus Germanus. La acea vreme, oraşul era al patrulea ca mărime din Ţara Românească, şi important partener comercial al Braşovului. Între 1503 şi 1515, negustorii din Buzău au comercializat marfă în valoare de 2.245.835 aspri (o monedă otomană). Un document datat 1536 arată că oraşul era administrat de un "judeţ" (primar) şi 12 "pârgari" aleşi. Complexul episcopiei este legat de centrul oraşului şi de parcul Crâng (la vremea aceea, o pădure mare aflată lângă oraş) de o reţea subterană de tunele, care datează din secolul al XVI-lea. Rolul acestor tunele era acela de stocare a proviziilor şi de a furniza o cale de evacuare a cetăţenilor în caz de pericol.

În anul 1571 a fost construită mănăstirea Banului, ctitorie a lui Andronic Cantacuzino. Mănăstirea este denumită a "Banului", după numele dregătoriei ctitorului, din 1618. În 1722, biserica a fost rezidită de Andreiana, soţia lui Şerban Cantacuzino. În 1884, la pictarea Bisericii a participat şi Gheorghe Tattarescu. Din 1575 datează cea mai veche atestare a Bazarului - al doilea din Ţara Românească - piaţă permanentă cu dughene, prăvălii, pivniţe, magazii. Oraşul era la acea vreme compus din patru părţi principale: episcopia, mănăstirea Banului, târgul vechi şi oraşul, ultimul aflat între mănăstire şi episcopie.

În ultimul deceniu al secolului al XVI-lea, 18.000 de sârbi s-au stabilit în Ţara Românească. Câteva familii au venit în Buzău, construindu-şi casele într-o zonă de lângă râul Buzău, cunoscută până astăzi sub numele de "Sârbi". Ulterior, în anii 1792-1838, mulţi refugiaţi bulgari s-au stabilit în acelaşi cartier. Datorită similitudinilor între limbile vorbite de cele două grupuri etnice, localnicii au numit şi pe noii veniţi tot sârbi. Bulgarilor li s-a dat pământ în apropierea râului, unde au înfiinţat grădini de zarzavaturi.

Distrugeri succesive Buzău

Sfârşitul Evului Mediu a adus oraşului un val de distrugeri, Buzăul fiind complet sau parţial devastat de războaie repetate şi invazii militare străine, dar şi de catastrofe naturale.

Armata lui Mihai Viteazul a staţionat în Buzău în 1596. După plecarea acesteia, oraşul a fost devastat în 1597 de raiduri otomane şi tătăreşti. În anul următor, Mihai Viteazul a adus daruri locuitorilor oraşului, pentru a compensa pagubele. Cronicarul Balthasar Walter descrie invazia tătărească din 1597:

În aprilie 1616, multe case din Buzău au fost arse în timpul unei invazii polone. Locuitorii s-au refugiat în munţii şi pădurile din împrejurimi. Toate titlurile de proprietate funciară s-au pierdut la acestă dată. Un an mai târziu, în iulie 1617, oraşul a fost ocupat din nou de armata otomană.

Buzău a fost devastat din nou de tătari în 1623, după cum arată o scrisoare a lui Matei Basarab din 1633:

O invazie turcească din 1659 a dus la distrugerea totală a Buzăului, mulţi locuitori fiind luaţi prizonieri. În 1679, Buzău a fost din nou distrus de otomani. Oraşul a fost reconstruit de fiecare dată, apărând astfel pe o hartă din 1700 a Ţării Româneşti, tipărită la Padova de stolnicul Constantin Cantacuzino. Pe hartă figurează alte 22 de oraşe şi târguri din ţară.

După o perioadă de pace relativă, timp în care episcopia a primit finanţări de la domnitor pentru a descrie o şcoală în greacă şi o alta în slavonă, în 1739, în timpul unui război ruso-turc, trupele ruseşti şi cazacii lui Frilow au devastat Buzăul, luându-l pe episcop cu ei.

În timpul altui război ruso-turc, în anii 1768-1774, oastea otomană a ars toate casele şi prăvăliile, din oraş nerămânând nicio clădire întreagă. Biserica episcopiei a fost şi ea distrusă, iar episcopul s-a mutat temporar la Bucureşti. Biserica mănăstirii Banului a fost singura care a rămas întreagă, fiind distrusă în 1774 de un cutremur. De asemenea, în timpul Războiului ruso-turc din 1787-1792, oraşul a fost distrus din nou. Lungul şir de războaie devastatoare a continuat în 1806 şi 1807, când armata otomană a ars din nou Buzăul, ucigând 230 de oameni. Localnicii au fugit în valea Nişcovului, de unde s-au întors numai în 1812. Înainte de acest război, un nou cutremur puternic, în 1802, a dărmat toate bisericile din oraş.

Epidemiile de holeră şi de ciumă bubonică de la începutul secolului al XIX-lea au decimat şi ele populaţia oraşului (vezi "Ciuma lui Caragea").

Ultimul război care a devastat oraşul a fost în 1821 în timpul războiului grec de independenţă, când luptele dintre turci şi Eteria au dus la devastarea oraşului. Ispravnicii din oraş spuneau că ""Locuitorii refuză să se întoarcă la casele lor, iar pe noi ne-au lăsat singuri"". După aceasta, în urma adoptării Regulamentului Organic, a început o perioadă de reconstrucţie şi modernizare. Ţara Românească a încetat să mai fie teatru de operaţiuni în războaiele dintre Imperiul Otoman şi Rusia, conflictele mutându-se în Crimeea, Balcanii de Vest şi de Sud şi în Caucaz.

Astfel, deşi Buzău este atestat documentar ca polis încă din secolul al IV-lea e.n., şi ca târg din 1431, cea mai veche clădire din oraş este Casa Vergu-Mănăilă, construită în secolul al XVIII-lea, în preajma anului 1780. Casa Vergu-Mănăilă era proprietatea unei familii boiereşti, numită Vergu, care deţinea şi o cârciumă şi o brutărie în oraş.

Dezvoltarea din secolul al XIX-lea Buzău

De-a lungul secolului al XIX-lea, oraşul a depăşit dificultăţile reconstrucţiilor repetate şi a început să se dezvolte ca oraş modern cu o viaţă economică şi culturală puternică. Pădurea Crâng a devenit loc de petreceri pentru localnici începând cu 1829 şi în cele din urmă a fost amenajată ca grădină publică în 1850.

Au început să se înfiinţeze şcoli, episcopia deschizând o şcoală de pictori de biserici şi iconari, condusă de Nicolae Teodorescu şi unde a studiat şi pictorul Gheorghe Tattarescu. Un an mai târziu episcopul Dionisie Romano a deschis Şcoala Normală (şcoală de învăţători), şcoală ce pregătea învăţători pentru şcolile generale din oraş şi pentru cele din 115 sate. Seminarul teologic ortodox din Buzău, înfiinţat în 1836, a fost a doua şcoală teologică din Ţara Românească, după seminarul din Bucureşti.

Cel mai vechi recensământ cunoscut al Buzăului, datând din anul 1832, arată că în Buzău locuiau 2.567 de oameni dintre care: 18 evrei, 1 englez, 1 austriac şi restul (99%) români.

În perioada 1837-1840 s-a introdus iluminatul public. Lămpile de pe străzi funcţionau cu lumânări de seu, la început funcţionând 38 de lămpi. Până în 1861, numărul acestora crescuse la 50. În 1841, străzile oraşului, până atunci dezordonate şi întortocheate, au fost realiniate după reguli urbane.

În 1842 în oraş exista un medic, o moaşă autorizată oficial şi o echipă de pompieri. În timpul Revoluţiei de la 1848, s-a înfiinţat la Buzău o "Gardă Naţională", supervizată de Barbu şi Nicolae Bălcescu, imediat după organizarea guvernului revoluţionar de la Bucureşti în iunie. Revoluţia a fost însă înăbuşită de armatele otomane şi ruseşti şi Buzăul a fost ocupat de armata rusă timp de trei ani. Tot armata rusă a ocupat Buzăul din nou în 1853 în timpul Războiului Crimeei. Dezvoltarea oraşului a continuat după încheierea acestei ocupaţii militare.

La divanele ad-hoc organizate după Congresul de la Paris din 1856, marea majoritate a reprezentanţilor Buzăului au votat pentru unirea Ţării Româneşti cu Moldova. Mai târziu, după ce cele două ţări au intrat într-o uniune personală pe 24 ianuarie 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost primit cu entuziasm de locuitorii Buzăului şi a fost convins de aceştia să rămână peste noapte în oraş, în timp ce era pe drum de la Iaşi la Bucureşti. Proaspăt alesul domnitor al Ţării Româneşti şi Moldovei a plecat a doua zi din oraş pe "Strada Mare", o stradă denumită astăzi, în amintirea evenimentului, "Bulevardul Unirii".

Clădirile de pe strada Cuza Vodă (la acea vreme numită "Strada Târgului") au fost ridicate între 1850 şi 1880 într-un stil specific caselor negustoreşti din secolul al XIX-lea din sud-estul Europei - clădiri cu parter şi etaj, cu prăvălii la parter, şi locuinţe la etaj.

Viaţa culturală a înflorit şi ea, şi în 1852, a avut loc în Buzău pentru prima oară un spectacol de teatru. În 1854, episcopia a importat o tiparniţă de la Viena, tiparniţă folosită pentru a tipări "Biblia de la Buzău", a patra Biblie în limba română (primele trei fiind Biblia de la Bucureşti din 1688, o Biblie tipărită la Blaj în 1792 şi o alta tipărită la Sankt Petersburg în 1819).

Sistemul de iluminat public a fost îmbunătăţit în 1860 prin introducerea lămpilor cu gaz. În acelaşi an, casele au fost numerotate, iar străzile principale au fost pietruite. Spitalul Gârlaşi (astăzi, "Spitalul de boli infecţioase") a fost înfiinţat în 1865, devenind astfel primul spital permanent.

Teatrul "Moldavia" a fost deschis în 1898 într-o clădire din centrul oraşului. Sala cu 400 de locuri a fost locul în care au ţinut reprezentaţii artiştii importanţi care au venit în Buzău, cum ar fi Constantin Nottara, George Enescu şi localnicul Nicolae Leonard.

În 1899, primarul Nicu Constantinescu a demarat construcţia Palatului Comunal, proiect finalizat în 1903. Palatul Comunal este şi astăzi cea mai cunoscută clădire din oraş. Constantinescu a decis să rearanjeze străzile centrale ale oraşului, străzi înguste şi întortocheate, moştenire a vechii istorii de oraş-târg şi a repetatelor distrugeri urmate de reconstrucţii dezorganizate ale clădirilor. Astfel, au fost construite Bulevardul Parcului (între Palatul Comunal, aflat în centru, şi Parcul Crâng) şi "Bulevardul Gării" (care leagă centrul oraşului de gară), bulevarde largi şi drepte.

În această perioadă, Constantin Brâncuşi şi Ion Luca Caragiale au locuit pentru scurt timp în Buzău. Caragiale a închiriat un restaurant lângă gară în 1894 şi a locuit acolo timp de un an. În acest timp, el a ţinut o prelegere publică, al cărei subiect planificat, "Tehnica prozei" a fost schimbat în ultimul moment în "Cauzele prostiei omeneşti". Brâncuşi a locuit în oraş în vara lui 1914, după ce Eliza Seceleanu, văduva unui tânăr boier local, l-a angajat să-i realizeze două sculpturi: "Rugăciune" şi bustul lui Petre Stănescu, răposatul ei soţ. După ce a realizat cele două sculpturi la Paris, Brâncuşi le-a adus în Buzău şi a locuit acolo timp de câteva luni cât a lucrat la pregătirea soclurilor acestora. Ambele sculpturi au decorat mormântul lui Stănescu din cimitirul "Dumbrava", dar au fost mutate la "Muzeul Naţional de Artă al României" din Bucureşti, fiind înlocuite de două copii. Copiile au fost furate în 1999 şi nu au mai fost înlocuite.

Primul bec electric din oraş a fost instalat în 1899, în faţa grădinii publice din centrul oraşului. Primul spectacol cinematografic din Buzău a avut loc în 1904, într-o berărie de pe Bulevardul Parcului, şi a fost organizat de un localnic pe nume Nicolae Mihăilescu.

Cele două războaie mondiale şi perioada dintre ele Buzău

În timpul primului război mondial, oraşul a fost ocupat, din 14 decembrie 1916 până pe 14 noiembrie 1918, de trupe germane, şi mulţi localnici s-au refugiat în Moldova sau în zona rurală din preajma oraşului. Buzăul a revenit după război sub administraţie românească.

În 1921, s-a înfiinţat o echipă de fotbal, numită "Vârtejul", şi primul meci de box din Buzău s-a desfăşurat în 1931, când s-a tipărit şi primul ziar sportiv.

După 1918, Buzău a continuat să se dezvolte, devenind treptat centru industrial. Uzina electrică, a cărei construcţie începută în 1911 a fost întreruptă de anii de război, a fost în cele din urmă dată în folosinţă în 1928, ceea ce a avut drept consecinţă generalizarea iluminatului electric în oraş.

Cel mai important primar al Buzăului din perioada dintre cele două războaie mondiale a fost Stan Săraru, care a construit în 1935 o piaţă de alimente modernă, care este astăzi cea mai importantă piaţă agroalimentară din oraş, numită "piaţa Stan Săraru". Acelaşi primar a demarat construcţia Stadionului Crâng, a înfiinţat o baie publică şi a pavat străzile principale cu piatră cubică..

Un vultur, poreclit de localnici "Ilie" şi crescut de un negustor din apropiere, a devenit mascota gării între 1930 şi 1943. Ilie venea adesea în gară şi mânca din mâinile călătorilor. Vulturul a murit în timpul celui de-al doilea război mondial, împuşcat de soldaţi nazişti. În amintirea lui, o marcă de bere produsă în Buzău s-a numit "Vulturul", şi o stradă din oraş poartă numele "Strada Vulturului".

În timpul celui de-al doilea război mondial, armata sovietică a ocupat Buzăul la sfârşitul lunii august 1944, şi, deoarece soldaţi germani erau baricadaţi în Palatul Comunal, turnul acestuia a fost dărâmat cu tunul. Turnul a fost reconstruit după război. În zonă au avut loc lupte după 23 august 1944, când mareşalul Ion Antonescu a fost arestat în Bucureşti şi guvernul său pro-nazist a fost înlăturat de la putere. În Cimitirul Eroilor, aflat în partea vestică a oraşului, au fost înmormântaţi soldaţii români, germani şi sovietici care au murit atunci.

Perioada comunistă Buzău

După război, când guvernul român a fost preluat de regimul comunist, Buzăul a pierdut statutul de reşedinţă de judeţ în 1952, fiind inclus în Regiunea Ploieşti. Judeţul Buzău a fost reînfiinţat în 1968.

Toate fabricile din Buzău au fost naţionalizate şi, mai ales spre sfârşitul perioadei comuniste, politica de sistematizare a guvernului comunist a dus la demolarea vechilor cartiere de case, ducând la schimbarea totală a aspectului oraşului. Până în 1953, zonele rezidenţiale erau compuse exclusiv din case, multe dintre ele fiind dărâmate în această perioadă pentru a face loc blocurilor. Acest proces a fost la început lent, dar între 1980 şi 1988, toate casele de pe strada principală a oraşului au fost demolate şi înlocuite cu blocuri. În acea perioadă au fost distruse multe clădiri istorice, printre care şi teatrul "Moldavia". Din centrul istoric al Buzăului, doar casele de pe strada "Cuza Vodă" au rămas în picioare. De asemenea, în 1969, un cartier rezidenţial a fost contruit în Parcul Crâng, reducându-i acestuia dimensiunile. Această dezvoltare a fost uneori haotică, aşa cum s-a întâmplat în 1985, când noul "Bulevard Unirii" a fost redirecţionat de primarul Dochia, care a ordonat ca fundaţiile unor blocuri în construcţie la acea dată să fie astupate într-o singură noapte şi ca strada să treacă peste acestea.

În timpul regimului comunist, a avut loc şi o industrializare forţată, platforma industrială Buzău-Sud fiind inaugurată în 1963. Poziţia acesteia a fost aleasă pentru a folosi un teren nefertil, unde fusese înainte o rafinărie şi care acum era acoperit de mlaştini. Această locaţie prezintă şi avantajul vânturilor locale care îndepărtează de oraş noxele produse de fabrici.

În această perioadă au fost aduse însă şi unele îmbunătăţiri oraşului. Parcul "Tineretului" a fost construit în partea de est, cu o sală de sport şi un bazin olimpic. În 1981, s-a deschis un cinematograf cu 650 de locuri, şi un spital mare a fost construit între 1971-1973. În 1976, oraşul a sărbătorit 1600 de atestare documentară. Pentru a marca evenimentul, a fost construit un obelisc în Parcul Crâng. În acelaşi an, "Piaţa Daciei", piaţa principală din oraş aflată în faţa Palatului Comunal, a fost pavată din nou, cu marmură de Măgura, albă, roşie şi gri, cu modele asemănătoare celor de pe costumele populare tradiţionale din zona Bisoca.

Postcomunism (după 1990) Buzău

Procesul de demolare a caselor a fost stopat după căderea comunismului în România, la sfârşitul lui decembrie 1989. Economia oraşului a stagnat o perioadă, dar Buzăul a reînceput să se dezvolte, după ce întreprinderile de stat au fost privatizate şi reorganizate şi au apărut alte companii noi.

În 1991 s-a început lucrul la o catedrală ortodoxă, numită "Catedrala Sfântul Sava". În 1995, un nou teatru, numit "Teatrul George Ciprian", a fost deschis în Buzău.

Populaţie Buzău

Evoluţia populaţiei Buzău

*1832: 2,567
*1864: 9,027
*1892: 17,300
*1900: 21,000
*1941: 44,511
*1968: 66,433
*1977: 101,149
*1992: 148,087
*2002: 134,227

Structura etnică Buzău

La recensământul din 2002, populaţia Buzăului a fost de 134.227 locuitori, dintre care:
*Români: 128.423 (95,67 %)
*Romi: 5.502 (4,09 %)
*Alţii: 0,24%

Structura religioasă Buzău

După religie, locuitorii sunt în marea lor majoritate (98,79%) ortodocşi.

Economie Buzău

În perioada medievală, economia Buzăului era bazată pe comerţ, târgul fiind punct de vamă şi de schimb, şi înflorind în urma poziţiei sale la curbura Carpaţilor la întretăierea drumurilor care legau Ţara Românească de Moldova şi Transilvania. Vechea tradiţie de târg a Buzăului se păstrează încă, târgul "Drăgaica" ţinându-se în luna iunie, în preajma solstiţiului de vară şi reunind mici producători şi comercianţi din diverse regiuni ale României.

Reforma agricolă din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza a dus la luarea în arendă, în 1897 şi 1898, de către grădinarii bulgari a unor terenuri achiziţionate de stat de la episcopie. Aceştia şi-au dezvoltat sisteme de distribuţie a zarzavaturilor atât în Buzău, cât şi în oraşele din apropiere, ca Braşov, Ploieşti sau Râmnicu Sărat, activitatea lor devenind şi mai prosperă după împroprietărirea din 1921.

În urma încheierii perioadei distrugerilor oraşului, dezvoltarea economică a căpătat şi o componentă industrială. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, dezvoltarea reţelei de cale ferată în România, reţea în cadrul căreia oraşul Buzău constituia un important nod, a dat un puternic impuls evoluţiei de la mici ateliere meşteşugăreşti spre instalaţii industriale. Prima astfel de instalaţie industrială a fost moara "Garoflid", deschisă în 1883, care funcţiona şi ca fabrică de postav şi dimie. În 1894, s-a construit o rafinărie de petrol a societăţii "Saturn", rafinărie care a funcţionat timp de 50 de ani.

După o scădere drastică la nivel naţional a producţiei industriale cauzată de primul război mondial (producţia din 1919 era doar un sfert din cea din 1913), dezvoltarea industrială a prins viteză în perioada interbelică. O componentă importantă a industriei locale a constituit-o industria de morărit. Prima moară industrială din oraş, "Garoflid", denumită "Zangopol" după noul său proprietar, ajunsese în 1928 la un capital de 5 milioane de lei, iar în 1938 la 30 de milioane de lei, societatea de exploatare a ei având aproximativ 100 de angajaţi. O altă afacere importantă care a demarat în această perioadă a fost fabrica "Metalurgica şi Turnătorie - S.A.", fondată în 1928 cu un capital de peste 9 milioane de lei. Deşi la început a avut o perioadă dificilă, fiind închisă în timpul Marii Crize, ea şi-a redeschis porţile în 1933, fiind închisă din nou între 1940 şi 1944, în timpul celui de-al doilea război mondial.

După al doilea război mondial, în urma deciziei de naţionalizare din 11 iunie 1948 toate întreprinderile au fost trecute în proprietatea statului. De asemenea, regimul comunist a trecut şi la aplicarea politicilor de industrializare forţată, unele din industriile implementate aici nefiind potrivite regiunii. În 1965 s-a demarat proiectul zonei industriale Buzău Sud, o zonă industrială de 318 ha, în zona în care se aflase rafinăria "Saturn", aruncată în aer în timpul celui de-al doilea război mondial. Cele mai importante întreprinderi din Buzău, nou înfiinţate sau modernizate în această perioadă, se află pe platforma Buzău Sud: "Întreprinderea de sârmă şi produse din sârmă" (denumită după 1990 "Ductil"), "Întreprinderea de aparate cale" (după 1990, "Apcarom"), "Întreprinderea Metalurgica" (cea fondată în 1928), "Întreprinderea de geamuri".

Alte întreprinderi industriale din Buzău au fost înfiinţate în această perioadă în alte zone, cum este "Întreprinderea de Contactoare" aflată în zona de nord-est a oraşului şi cea de mase plastice (după 1990, "Romcarbon S.A.") aflată în nord.

În ciuda industrializării forţate, Buzăul nu s-a axat pe o singură industrie şi nu a existat o singură întreprindere de care să depindă întreaga economie a oraşului. Conform noii legi a societăţilor comerciale, adoptată în 1990, după înlăturarea regimului comunist, întreprinderile din oraş s-au reorganizat ca societăţi pe acţiuni. Doar câteva din aceste societăţi nu au supravieţuit tranziţiei spre economia de piaţă, multe altele, în urma reorganizărilor, devenind sau redevenind competitive.

În prezent, cea mai mare companie bazată în Buzău este holdingul "Romet", cu capital integral românesc, compus din mai multe firme care produc izolaţii pentru conductele de apă şi gaze, filtre de apă, stingătoare de incendii şi alte produse. Compania a avut succes în anii 1990, comercializând filtrul de apă "Aquator". În 1999, acest grup de firme a achiziţionat şi firma "Aromet S.A.", succesoarea fabricii "Metalurgica", fondată în 1928.

Alte companii din Buzău au fost privatizate prin programe vizate de Banca Mondială. "Apcarom S.A.", unic producător în România de aparate de cale ferată, a fost achiziţionat de compania austriacă VAE, şi are în anul 2008 un capital social de 7,38 milioane lei. "Ductil S.A.", una din cele mai mari societăţi economice din Buzău, a fost privatizată în 1999 şi divizată în perioada 1999-2000 de noul acţionar majoritar, FRO Spa, acesta păstrând doar secţia de electrozi şi echipamente de sudură şi vânzând celelalte secţii. Secţia care produce sârmă, produse din sârmă, plasă sudată, beton şi feronerie a devenit "Ductil Steel S.A." şi face parte din portofoliul companiei italiene Sidersipe. Secţia de pulberi feroase a devenit "Ductil Iron Powder". În 2007, FRO Spa a cedat şi pachetul majoritar al "Ductil S.A." companiei ruseşti "Mechel", pentru 90 de milioane de euro. "Zahărul S.A.", producătorul de zahăr din oraş, a fost achiziţionat de grupul "Agrana România", cu capital austriac, grup care deţine alte fabrici de zahăr la Roman şi la Ţăndărei.

Industria de morărit este în continuare o componentă a economiei locale, cel mai mare producător local pe această piaţă fiind "Boromir Prod", al cărei acţionar majoritar este grupul vâlcean "Boromir Ind".

Transporturi Buzău

Calea ferată Buzău

Buzău este un important nod feroviar, legând Bucureşti şi Ploieşti de Focşani, Galaţi şi Constanţa. Gara din oraş a fost deschisă în 1872, împreună cu calea ferată Bucureşti-Galaţi.

O ramificaţie a acestei căi ferate, de la Buzău la Mărăşeşti a fost deschisă după câţiva ani, pe 13 iunie 1881, devenind prima cale ferată proiectată de ingineri români.

Linia "Buzău-Nehoiaşu", deschisă în 1908, leagă Buzău de multe din localităţile de pe valea Buzăului, inclusiv de oraşele Nehoiu şi Pătârlagele.

Drumuri Buzău

La Buzău se poate ajunge pe DN2 (E85) de la Bucureşti şi din oraşele importante din Moldova. DN1B (E577) leagă Buzău de Ploieşti iar DN10 traversează Munţii Carpaţi pe la curbura sud-estică a acestora prin Pasul Buzău către Braşov. La Galaţi şi Brăila se poate ajunge pe DN2B.

Două autogări, una aflată în nordul oraşului şi cealaltă în sud, în apropierea gării, sunt folosite de companiile private de transport care operează servicii regulate de legătură rutieră cu alte oraşe sau cu comunele din apropiere.

Transport aerian Buzău

Aeroportul internaţional cel mai apropiat de Buzău este Aeroportul Internaţional Henri Coandă, din Otopeni, oraş aflat la 110 km distanţă.

Transportul public Buzău

În Buzău circulă 10 linii regulate de autobuz, care leagă zonele rezidenţiale de principalele zone industriale (inclusiv de platforma industrială Buzău Sud), de centrul oraşului şi de gară. Există câteva companii de taxi licenţiate de primărie şi care operează în oraş şi în localităţile apropiate.

Educaţie şi cultură Buzău

În 1868 s-a deschis prima librărie la Buzău, a lui Al. Georgescu, iar în 1873 a luat fiinţă noua tipografie "Alexandru Georgescu", prima tipografie laică, deschizând drumul publicisticii buzoiene.

În 1873 Basil Iorgulescu a înfiinţat Biblioteca Gimnaziului "Tudor Vladimirescu" (Colegiul Naţional "B.P.Hasdeu") iar în 1893 Biblioteca Publică "Carol I" în noul local al gimnaziului. Se constituie în 1895 prima colecţie publică de piese arheologice, antropologice şi istorice într-o sală a Gimnaziului "Tudor Vladimirescu" ("B.P.Hasdeu") - în fapt primul muzeu la Buzău.


Colegiul Naţional "B. P. Hasdeu" este cea mai prestigioasă instituţie de învăţământ a oraşului. El a luat fiinţă în 1867, clădirea fiind construită pe un teren care a aparţinut mănăstirii Banului, şi a purtat numele de "Gimnaziul Tudor Vladimirescu" până în 1875, când a primit numele "Alexandru Hâjdeu". Din 1932 el poartă numele "Bogdan Petriceicu Hasdeu".

În secolul al XX-lea se înfiinţează noi şcoli liceale, cea mai importantă fiind Şcoala secundară de fete gr II. (devenită ulterior Colegiul Naţional Mihai Eminescu), deschisă în 1919.

Începând cu anul 1990 se desfăşoară anual „Concursul naţional de creaţie literară «V. Voiculescu»”, un concurs pe două secţiuni: poezie şi proză scurtă.

În 1992 se înfiinţează „Colegiul Universitar Economic Buzău”, care aparţine de structura „Academiei de Studii Economice Bucureşti”, prima instituţie de învăţământ superior din oraş.

Primul teatru din Buzău de după 1989, teatrul "George Ciprian" s-a înfiinţat în 1996, prin eforturile lui Paul Ioachim, care a fost şi director al teatrului, până la moartea sa în 2002. Teatrul este teatru de proiecte, neavând o trupă proprie. Din 2003, anual, la Buzău se desfăşoară festivalul de teatru „Gala noilor generaţii - Capul de Regizor”, un festival structurat pe cinci secţiuni şi conceput pentru promovarea tinerilor regizori.

Principalul muzeu din oraş este "Muzeul Judeţean de Istorie". Acesta gestionează atât expoziţia de la sediul său, cât şi colecţia de etnografie şi artă populară "Casa Vergu-Mănăilă", Casa Memorială "Vasile Voiculescu" din Pârscov, Muzeul chihlimbarului de la Colţi, precum şi Tabăra de sculptură de la Măgura.

Sport Buzău

Clubul de fotbal-fanion al oraşului este FC Gloria Buzău, fondat în 1973, a cărui echipă este prezentă în Liga I, primul eşalon de fotbal al României. Echipa îşi desfăşoară meciurile acasă pe Stadionul Municipal, aflat lângă parcul Crâng. Cele mai mari performanţe ale clubului sunt locul 5 în prima ligă românească în 1985 şi calificarea în semifinalele Cupei României în 2008.

În Buzău se află şi o sală de sport, care poartă numele handbalistului Romeo Iamandi, şi în care se desfăşoară competiţii şi întâlniri de hanbal, baschet, volei sau tenis de masă. Există şi un patinoar şi un bazin olimpic de înot.

Turism Buzău

În Buzău funcţionează câteva hoteluri, printre care se numără "Hotel Pietroasa" şi "Hotel Bucegi". În Buzău se pot vizita parcul Crâng şi "Casa Vergu-Mănăilă", clădire din secolul al XVIII-lea care găzduieşte astăzi o colecţie de etnografie şi artă populară. De asemenea, oraşul Buzău se află în apropiera altor obiective turistice, valea Buzăului, Vulcanii Noroioşi, Mănăstirea Ciolanu şi tabăra de sculptură de la Măgura, staţiunea Sărata Monteoru sau localitatea Pietroasele unde în care au fost descoperite un celebru tezaur gotic şi un castru roman.

Politică şi administraţie Buzău

Ca şi alte oraşe româneşti, Buzău este administrat de un primar şi un consiliu local compus din 23 consilieri. Primarul oraşului este Constantin Boşcodeală, din 1996, reales în 2008 pentru un al patrulea mandat. Consiliul local a avut în perioada 2004-2008 următoarea componenţă pe partide politice:

În urma alegerilor locale din 2008, a rezultat următoarea componenţă a consiliului local:

Oraşe înfrăţite Buzău

* Oudenaarde, Belgia (1999)
* Agios Dimitrios, Grecia (2006)

Personalităţi marcante Buzău

*Vasile Voiculescu - scriitor
*George Emil Palade – medic, laureat al premiului Nobel pentru Medicină şi Fiziologie
*Alexandru Marghiloman – om politic, prim-ministru al României
*Basil Iorgulescu – pedagog şi publicist
*George Ciprian - actor şi dramaturg
*Laurenţiu Cazan - muzician
*Mihaela Runceanu - cântăreaţă