Ocna Sibiului (în română mai demult "Vizocna") este un oraş în judeţul Sibiu, Transilvania, România.

Descriere Ocna Sibiului

Ocna Sibiului este o staţiune turistică situată în judeţul Sibiu, în sudul Depresiunii Colinare a Transilvaniei (nord-vestul Depresiunii Sibiu) la 15 km nord de Sibiu, pe valea pârâului Vişa, într-o regiune înconjurată de păduri de stejari seculari şi cu un subsol bogat în sare. Prima staţiune balneară a fost înfiinţată aici în anul 1845 şi, de atunci, Ocna Sibiului şi-a atras renumele datorită lacurilor heliotermice formate pe locul unor vechi mine de sare surpate.

Pe masivul de sare se află mai multe lacuri sărate (foste ocne prăbuşite). Multe dintre ele au o concentraţie de sare de 260 grame/litru. Lacul Avram Iancu (fosta mină "Grosse Grube", "Ocna Mare"), cu o adâncime de 132,5 m, este considerat cel mai adânc lac antropogen din ţară.

Climatul temperat, aerul bogat in aerosoli, temperatura anuală mult peste media din această parte a ţării şi recentele renovări ale ştrandului, au adus din nou staţiunea la faima din trecut.

Ocna Sibiului prezintă şi interes arheologic, aici fiind descoperite unelte din epoca bronzului (1900-800 î.C.), care sunt expuse la Muzeul Brukenthal din Sibiu.

Cupola masivului de sare are forma unei elipse cu axa mare de 1,3 km si axa mică de 0,6 km. Deşi sarea de la Ocna Sibiului a constituit obiectul unor îndelungate exploatări miniere (din perioada romană, până în anul 1932), adâncimea masivului nu se cunoaşte până în prezent, fiind apreciată la cca 1-1,2 km.

Zăcământul de sare a fost exploatat încă din timpul romanilor, continua exploatare ducând la formarea unor mari caverne subterane, care, prin prăbuşirea lor, au format următoarele lacuri: Horea, Cloşca, Crişan, Inului (Ocna Iosif), Lacul fără fund (Ocna Francisc), Avram Iancu (Grosse Grube, Ocna Mare), Ocniţa (Kleine Grube, Ocna Mică), Sf. Ion (Ocna Sf.Ion, Ocna Ioan Nepomuk), Poporului, Dulce, Brâncoveanu, Mâţelor, Vrăjitoarelor, Sf. Ignat, Trestiilor, Austel. Zece lacuri conţin apă sărată, patru lacuri apă dulce. Două lacuri au dispărut în ultimele decenii, prin colmatare (Lacul Trestiilor şi Lacul Austel).
„Lacul fără fund”, cu o suprafaţă de 0,2 ha, a fost declarat rezervaţie naturală. Acest lac are o adâncime de 34,5 m, un diametru de 50 m, o formă ovală şi a luat naştere din prăbuşirea în anul 1775 a ocnei Francisc.

O trăsătură specifică lacurilor sărate este stratificaţia apei, salinităţii şi temperaturii. La suprafaţa lacului se găseşte o pânză de apă dulce permanentă, iar la adâncime stratul de apă sărată care acumulează permanent căldură.

Apele lacului sunt populate de o faună specifică mediului salin, iar pe mal se dezvoltă o floră halofită bogată.

Diferenţa de temperatură şi salinitate este folosită în scopuri terapeutice.

Tehnica de deschidere a ocnelor conice de sare Ocna Sibiului

Înainte de deschiderea unei noi ocne de sare în Ardeal , se făceau deobicei foraje de explorare. Dacă până la adâncimea de 36 m (18 Klafter = 18 stânjeni) nu se intercepta sarea, se renunţa la proiect, din cauza adâncimii prea mari a puţurilor. Ideal era ca solul să aibă o grosime de max. 10-12 m (5-6 stânjeni). La un rezultat pozitiv al primului foraj, se executa un al doilea, la o distanţă de 6 m (3 stânjeni) de primul, pentru stabilirea exactă a grosimii stratului acoperitor deasupra celui de al doilea puţ. Al doilea puţ se amplasa preferenţial la aceiaşi cotă cu primul sau cu max. 4-6 m (2-3 stânjeni) diferenţă de nivel faţă de primul puţ. Un puţ era rezervat pentru intrarea şi ieşirea minierilor din ocne (cu ajutorul unor frânghii de cânepă), iar celălalt puţ pentru extragerea sării din subteran. Puţurile se săpau cu profil patratic, fiecare latură având 2,8 m (9 paşi; 1 pas = 0,3 m) până la o adâncime de 4 m (2 stânjeni) sub contactul steril-sare, după care se lărgea treptat pe următorii 4 m (2 stânjeni), cu profil tot patratic. Aici se făcea aşa-numitul “fundament”, din bârne de lemn incastrate în sare, pe care se sprijinea întregul puţ. Apoi se arma puţul, de jos în sus, la început cu un amestec de argilă, pleavă şi lână de oaie (pentru impermeabilizarea pereţilor), după care cu bârne (grinzi) de lemn. Grosimea armăturilor era de 0,3 m (1 pas), astfel ca profilul efectiv al puţului se reducea în final de la 2,8 x 2,8 m la 2,5 x 2,5 m. De la nivelul steril-sare în jos pereţii se căptuşeau cu piele de bivol, care împiedeca contactul direct al apei cu pereţii de sare. Apa care picura totuşi în mină era captată şi scoasă la suprafaţă. De la nivelul “fundamentului” în jos se săpa cu profil tot mai lărgit, conic, aşa că după alţi cca 8 m (4 stânjeni) cele 2 puţuri alăturate se uneau. De aici, mina lua o formă conică-ogivală cu secţiunea pe cât posibil circulară (care nu se realiza practic decât rar). Mina se declara gata pentru exploatare numai după ce un agent al administraţiei salinei, stând pe un bulgăre de sare în mijlocul ocnei, nu mai putea atinge tavanul ocnei cu ciocanul. Din acest moment, salariul tăietorilor de sare scădea de la 4,5 creiţari (4,5 Kreuzer) pentru fiecare bloc de sare, la obişnuitul tarif de 1,5 creiţari. Ocna era dată atunci oficial în funcţiune, primind totodată un nume. Costurile de deschidere ale unei ocne de sare se ridicau deobicei la peste 5.000 florini (guldeni) de argint.

Demografie Ocna Sibiului

La recensământul din 1930 au fost înregistraţi 3.969 locuitori, dintre care 2.781 români, 941 maghiari, 142 ţigani, 92 germani ş.a. Sub aspect confesional populaţia era alcătuită din 2.627 ortodocşi, 785 reformaţi, 285 greco-catolici, 198 romano-catolici, 67 luterani ş.a.

Are o populaţie de 4.116 locuitori (2002).

Lăcaşuri de cult Ocna Sibiului

*"Biserica Reformată-Calvină" (1240) este o bazilică romanică cu 3 nave, cu cor pătrat supraînălţat de un turn masiv, absidă semicirculară şi fresce din sec. al XIII-lea. Nava centrală este acoperită cu bolţi gotice pe nervuri în reţea (sec. al XVI-lea). Biserica posedă picturi murale în stilul Renaşterii, executate de Vincentius Cibiniensis (1522), precum şi un turn cu ceas, care funcţionează din anul 1787.

*"Biserica "Brâncoveanu de Sus"" a fost iniţial o ctitorie a lui Mihai Viteazul (1600), de tip dreptunghiular şi absidă decroşată (retrasă faţă de pereţii naosului), cu decoraţii pe faţade specific munteneşti. Constantin Brâncoveanu o reface in 1701, arhitectura monumentului fiind o mărturie a relaţiilor artistice dintre Ţara Românească şi Transilvania. Edificiul a suferit o supraînălţare în sec. al XIX-lea, faţadele prezintă arcade oarbe geminate, un brâu puternic, iar sub fosta cornişă o friză de ocniţe pătrate. Picturi murale din 1723. În tabloul votiv apar figurile lui Mihai Viteazul şi Constantin Brâncoveanu.

Turism Ocna Sibiului

În Ocna Sibiului funcţionează ca structură turistică permanentă Complexul Balnear Ocna Sibiului, alcătuit din două hoteluri, un restaurant, o bază de tratament şi o bază de agrement.